Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătaie pe tichetele „Rabla” (GALERIE FOTO)

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 11 iunie 2013 ·

Programul “Rabla” a debutat cu scandal la Iaşi. In judeţ s-au distribuit în total 108 tichete. Unii şoferi au stat la coadă încă de la sfârşitul săptămânii trecute ca să prindă un voucher. Foarte multe persoane au avut surpriza neplăcută să constate că toate tichete au fost distribuite încă de sâmbătă dimineaţa, cu toate că programul a debutat oficial de ieri.

Distribuirea tichetelor în cadrul programului “Rabla” a demarat, ieri, cu scandal de la primele ore ale dimineţii. Prima nemulţumire a aplicanţilor a fost, evident, numărul mic de tichete puse la dispoziţie de către Administraţia Fondului pentru Mediu, respectiv 108 vouchere pentru cei nouă colectori agreaţi din judeţ. Astfel, fiecărui colector i-au revenit spre distribuire câte 12 vouchere, în condiţiile în care pe parcursul zilei de ieri aşteptau în faţa firmelor responsabile cu dezmembrarea „vechiturilor” chiar şi câte 100 de persoane, cum s-a întâmplat în cazul Remat-ului din Tomeşti. Şoferii mai vigilenţi au făcut „ture de cercetare a terenului” încă de vineri seară, iar de sâmbătă dimineaţă au venit cu maşinile şi s-au „cazat” în faţa Rematului din Manta Roşie. Sâmbătă seara erau deja 18 maşini pe care proprietarii le-au numerotat cu cretă, pentru a nu exista certuri când va începe efectiv programul de distribuire a voucherelor. Cel mai norocos şofer a fost nea’ Viorel, care şi-a parcat primul maşina în faţa centrului de dezmembrare a autovehiculelor şi a avut asigurată primirea voucherului. Nea’ Viorel a dormit în maşină cu gândul că va primi banii necesari pentru a cumpăra o maşină nouă pentru fiul său, care îi va da la schimb autoturismul său. „Îmi pare rău că mă despart de Mariusica mea, dar o dau pentru alta mai bună. Sunt şofer de 40 de ani şi de 10 ani am această Dacie Break. Vă spun cu mâna pe inimă, niciuna nu a avut motorul ca asta, dar o să mă obişnuiesc eu şi fără ea”, ne-a spus nea’

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru joi, 14 noiembrie 2024

Libertatea acum 10 ore
Prognoza meteo pentru joi, 14 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meterologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

UPDATE - Fiica omului de afaceri arădean ucis în explozia maşinii sale şi cei doi presupuşi complici ai ei vor fi arestaţi / Decizia instanţei supreme / Poliţia a pus în aplicare mandatele de arestare - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Instanţa supremă a decis, miercuri, ca fiica omului de afaceri arădean Ioan Crişan, ucis cu peste trei ani în urmă în explozia maşinii sale, precum şi doi presupuşi complici ai femeii să fie arestaţi preventiv. În 24 octombrie, cei trei au fost puşi

UPDATE - Donald Trump a fost primit de Joe Biden la Casa Albă şi au discutat aproape două ore. Melania Trump nu a venit, iar Jill Biden i-a trimis un mesaj scris - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump a fost primit miercuri la Casa Albă de preşedintele Joe Biden, în Biroul Oval, iar în faţa presei cei doi şi-au dat mâna şi au schimbat câteva cuvinte. Întâlnirea a durat aproape două zile şi a fost cordială, au dat as

Cum a acționat DSU în cazul morții omului de afaceri Silviu Prigoană. Momentele intervenției de urgență, explicate pas cu pas

Ziare.com acum 11 ore
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a prezentat miercuri, 13 noiembrie, detalii despre intervenţia de urgenţă în cazul lui Silviu Prigoană. Reprezentanţii DSU au subliniat că "sistemul integrat a făcut tot posibilul să salveze viaţa perso

Ciolacu îi cere demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş: Îl depăşeşte funcţia şi pălăria. A spus o gogomănie cât el de mare, a atras un serviciu de informaţii în campanie electorală, lucru total nepermis

News.ro acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că îl depăşeşte funcţia şi pălăria şi a spus o gogomănie cât el de mare, atrag

Premierul Dorin Recean spune că ţara sa luptă cu o grupare criminală organizată, sponsorizată din exterior cu aproape 2% din PIB-ul Republicii Moldova

News.ro acum 8 ore
Premierul Dorin Recean a declarat miercuri că ţara sa luptă cu o grupare criminală organizată, sponsorizată din exterior cu sume exorbitante, ce reprezintă aproape 2% din produsul intern brut al Republicii Moldova şi de aceea guvernul său a lucrat l

Două pisici au ajuns la un spital din București cu simptome caracteristice consumului de droguri. Poliția a intrat pe fir

Ziare.com acum 7 ore
După ce au consultat pisicile, medicii au intrat în alertă și au anunțat poliția, care o cercetează acum pe proprietară. Femeia le-ar fi spus veterinarilor că pisicile sale ar fi consumat o substanță albă dintr-un plic pe care l-ar fi găsit într-un

Polițistul din Cluj care circula pe trotuar cu o autospecială folosea abuziv mijloacele sonore și luminoase. Ce sancțiune a primit

Libertatea acum 6 ore
Poliția Județeană Cluj a finalizat ancheta în cazul agentului care circula pe trotuar cu mașina de serviciu și a stabilit că folosea abuziv mijloacele sonore și luminoase. Nici cealaltă autospecială care apare în filmare nu se afla în misiune, astfe

Ministrul Muncii, după promulgarea legii privind salariul minim european: Urmărim reducerea sărăciei în muncă şi protejarea puterii de cumpărare

News.ro acum 10 ore
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a afirmat, miercuri seară, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind transpunerea în legislaţia naţională a salariului minim european, că se urmăreşte reducerea sărăciei în muncă şi protej

Djibril Cisse, condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Francezul Djibril Cisse, 43 de ani, fost jucător la Liverpool, Marseille și Auxerre, a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare și amendat cu 20.000 de euro, după ce a fost găsit vinovat de abuz de bunuri sociale și omisiune de înregistr

Vremea

București
acum

joi

3°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
Iasi
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
dum.

2°/11°
Constanta
acum

joi

4°/10°
vin.

8°/9°
sâm.

5°/8°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

0°/10°