Mare e nebunia politică şi nebănuite sunt căile sale! Am condamnat ani de-a rândul Constituţia lui Năstase, după ce-o veştejisem alţi ani în şir pe cea a lui Iliescu. Ambele făcături purtau, mândră şi inutilă, semnătura lui Antonie Iorgovan, groparul României moderne.

Credeam, în sfârşit, că, ajunşi în turnul de control al legiferării, liberalii vor purcede la rescrierea ei în mod responsabil, după exemplul întemeietorilor României. Credeam că tradiţia şi cultul libertăţii vor face puţină lumină în mâzga de contradicţii. M-am înşelat. Ceea ce emit aşa-zişii constituanţi e, prin acumulare, o nenorocire mai mare decât precedentele.

Cum spunea colegul Doru Buşcu, însăşi apariţia unei steme, cu nişte neghioabe însemne heraldice, urâte şi grandomane, acolo unde poporul hotărâse că e o gaură, e dovada că politicienii nu au înţeles nimic din mersul istoriei. Noua stemă e la fel de ineptă ca predecesoarea sa comunistă. Glumind, jurnaliştii de la "Caţavencii", au desenat în jurul stemei o linie punctată, cu indicaţia: "a se decupa în caz de revoluţie!" Mai departe, cedând la indicăţiile preţioase ale BOR, Antonescu, şeful comisiei, a introdus în corpul legii definiţia familiei, celula de bază a societăţii, precum şi cea a poporului român.

Pentru un liberal, e o mare ruşine să nu cunoască tocmai doctrina propriului partid, cea a libertăţii persoanei. Ţin să spun răspicat, la baza societăţii stă cetăţeanul, indiferent de forma de organizare, de credinţă sau necredinţă religioasă, de orientarea sexuală, de rasă etc. Bazele statului laic sunt atacate din start, cu următoarea prevedere: "Statul român respectă credinţa poporului român eminamente religios şi recunoaşte rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi a celorlalte biserici şi culte recunoscute în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti […]" Însăşi nominalizarea unui cult religio