Jenica Clapă, patroana agenţiei de turism Your Next Holiday, a scăpat deocamdată de răspunderea penală după ce a "colecţionat" 36 de plângeri făcute de clujeni care i-au plătit în total zeci de mii de euro pentru vacanţe fictive. Însă, cei ţepuiţi se simt nedreptăţiţi de decizia Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj şi contestă decizia prin care aceasta a scăpat "basma curată".
Problemele cu legea nu s-au terminat pentru Jenica Clapă, (foto) patroana agenţiei de turism Your Next Holiday, condamnată de curând la doi ani de închisoare, cu suspendare, într-un dosar în care a fost acuzată că a înşelat mai multe hoteluri din Austria. Peste 50 de clujeni, care s-au declarat părţi vătămate în 36 de plângeri penale făcute pe numele acesteia, aşteaptă, într-un alt dosar, să-şi recupereze banii pe care Clapă i-a luat în 2010, pentru vacanţe ce nu au mai avut loc. În majoritatea plângerilor depuse la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj, oamenii descriu acelaşi mod de operare a Jenicăi Clapă, mai exact că aceasta a încasat banii pentru pachetele de servicii tursitice, iar apoi nu a mai fost de găsit când clienţii au vrut să obţină de la ea documentele necesare sejurului, pentru a beneficia de vacanţa mult aşteptată. Sumele încasate de Jenica Clapă de la turişti se situează între 700 şi 2.500 de euro.
Una din părţile vătămate, Nicoleta O., arată în plângerea penală prin care solicită cercetarea lui Clapă pentru infracţiunea de înşelăciune, că a aflat despre serviciile pe care aceasta le oferea prin intermediul unor cunoştinţe care au beneficiat de un sejur vândut de aceasta în anul 2009. În acest context, tânăra a hotărât să-şi petreacă o vacanţă împreună cu prietenii în Turcia, prin intermediul agenţiei lui Clapă. După ce a obţinut numărul de telefon al acesteia, Nicoleta O. a luat legătura cu ea şi s-au întâlnit la un local din Cluj-Napoca. „Cu ocazia î