Un fost premier olandez, Ruud Lubbers, a dezvăluit că 22 de bombe atomice americane, datând din timpul Războiul Rece, sunt stocate, în continuare, la o bază aeriană, în sud-estul Olandei.
Olandezul Ruud Lubbers, care a condus Guvernul Olandei în perioada 1982-1994, a afirmat, într-un documentar realizat de National Geographic, că a fost însărcinat în 1963, pe când lucra la baza aeriană de la Volkel, în apropiere de Eindhoven, să ajute la instalarea acolo a acestor arme nucleare tactice. Fostul premier a povestit în emisiunea televizată intitulată “Zborul timpului”, difuzată sâmbătă seara şi redifuzată luni, că i s-a cerut să camufleze aceste bombe pentru a trece drept “piese normale” de armament, cu scopul de a se evita vreo bănuială asupra adevăratei lor naturi. “Dacă mergeţi la Volkel, încă avem «piese» care îndeplinesc o funcţie nucleară“, a declarat Lubbers. “Mă întreb de ce mai sunt acolo, pentru că eu consider că este o nebunie”, a adăugat el. Presa olandeză a subliniat că Lubbers, un politician de centru stânga, este oficialul de cel mai înalt rang din Olanda care a recunoscut astfel în mod oficial existenţa acestui arsenal nuclear pe teritoriul ţării sale, dar că acesta este oricum un “secret ştiut de toată lumea” de mai mulţi ani. Cotidianul economic NRC a menţionat că aceste bombe atomice, de tip B61, de 50 de kilotone, de până la patru ori mai puternice decât cele folosite la Hiroshima şi Nagasaki în al Doilea Război Mondial, au fost aduse în diverse baze din Europa în anii ’60, ca arme de disuasiune faţă de un eventual atac din partea fostei Uniuni Sovietice. La începutul anilor ’80, în Olanda au avut loc proteste de amploare faţă de mobilizarea de focoase nucleare pe teritoriul ţării. Potrivit mediafax, întrebat despre prezenţa acestor arme în Olanda, ministrul de Externe Frans Timmermans s-a limitat să le răspundă jurnaliştilor că “aşa