Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Pot ajuta?”: Tinerii talentați din Alba mai au la dispoiție câteva zile pentru a se înscrie la programul care le poate finanța cariere

Publicat in Alba24, marți 11 iunie 2013 ·

Mai sunt doar câteva zile până când elevii talentați în ale artei și ale sportului își pot depune aplicațiile pentru cea de-a VIII-a ediție a programului MOL de promovare a talentelor “Pot ajuta?”. Anul trecut din Alba au obținut finanțare muzicianul Adrian Precup și Trupa de Teatru „Teat-Trad” Lopadea Nouă.

Tinerii creativi și talentați din Alba mai au la dispoziție până în data de 15 iunie să aplice pentru programul care vine în sprijinul tinerelor talente „Pot ajuta?”. La care se pot înscrie elevi născuți între anii 1995 și 2005 inclusiv, şi echipe de sportivi sau ansambluri artistice de la şcoli, licee, cluburi sportive sau de expresie artistică din România, cu elevi din categoria de vârstă sus menționată, care au obţinut rezultate foarte bune la concursuri naţionale şi internaţionale în domeniul sportiv sau artistic şi au nevoie de sprijin material pentru dezvoltarea şi continuarea carierei.

Valoarea totală a sponsorizărilor este de 290.000 lei, din care 160.000 lei în domeniul sporturilor, 80.000 lei în domeniul artelor și 50.000 lei celor peste 18 ani. Un solicitant poate obțină maxim 10.000 de lei.

Fundația pentru comunitate anunță că doar dosarele complete trimise în termen vor ajunge în fața juriului, nu se acordă posibilitatea completării ulterioare al dosarului de aplicare. Dosarele de aplicare din domeniul arte trebuie să conțină în mod obligatoriu și fotografii, înregistrări audio-video pe suport de CD sau DVD.

Pentru mai multe informații puteți consulta GHIDUL iar cei care doresc să ie înscrie pot să completeze FORMULARUL de înscriere.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=205748

Mai sunt doar câteva zile până când elevii talentați în ale artei și ale sportului își pot depune aplicațiile pentru cea de-a VIII-a ediție a programului MOL de promovare a talentelor “Pot ajuta?”. Anul trecut din Alba au obținut finanțare muz

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PNL își alege astăzi noua conducere. Bolojan, singurul candidat pentru președinție

Mediafax acum 28 minute
Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezența a 1200 de delegați. Aceștia vor alege noua echipă de conducere la nivel național. „Pentru funcția de președinte PNL și-a depus candidatura Ilie Bolojan. Pentru p

Horoscop 12 iulie 2025. O zi cu decizii importante pentru Lei și surprize neprevăzute pentru Scorpioni

Mediafax acum 8 ore
Horoscop Berbec Ziua aduce energie și impulsivitate. E posibil să iei decizii rapide, mai ales în plan personal. Încearcă să nu grăbești lucrurile în relații sau în chestiuni financiare, chiar dacă te simți plin de entuziasm. O discuție cu un priete

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 8 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 7 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 9 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 9 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 8 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

VIDEO Ilie Bolojan anunță că autorizarea jocurilor de noroc va fi descentralizată. „Sunt invadate toate orașele noastre de aceste puncte de lucru”

HotNews acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că vor fi comunitățile locale cele care vor stabili dacă „au nevoie de jocuri de noroc sau nu”, precum și dacă „au nevoie în tot orașul sau într-o anumit

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°