Motto: „Sublata causa, tollitur effectus” (lat. Suprimată cauza, dispare efectul) Maximă a dreptului roman
În sfârşit, prinţul Charles a venit şi în România, nu numai în Transilvania, adică la secuio-maghiari, pentru care Transilvania, dacă nu-i parte integrantă a Ungariei milenare şi mari, este o entitate politică aparte, aşa cum îl bântuia gândul pe Stalin s-o facă atunci când acoperise cu cizmele o bună parte din Europa. Nu ştim dacă, îndrăgostit până peste cap de natura încântătoare, prins, cum se zice, de peisaj, zisul prinţ nu va renunţa la coroana Marii Britanii şi nu se va stabili în una dintre casele cumpărate (numai patru mai are până îl ajunge pe Năstase), revenind un feudal local, înconjurat de supuşi întârziaţi în primitivism, dispuşi să înveţe abeceul civilizaţiei occidentale. Alţii zic, între aceşti alţii este şi preşedintele României, că prinţul Charles singur, adică numai el cu bastonul, face mai mult pentru România decât agenţia de turism pusă pe roate de fosta şefă a haremului de la Cotroceni, Ileana lui Cocoş, cea cu gondolele şi cu frunza ruginită de toamna opoziţiei. Într-o Europă unită, fără graniţe, fără vize, în care poţi să te stabileşti unde-ţi pofteşte rânza, noi suntem cei mai câştigaţi: le-am dat un număr neştiut de ţigani şi infractori şi am primit un prinţ, de unde se vede că nu întotdeauna românii fac afaceri proaste.
Las la o parte drumeţiile prinţului printre urşi şi căprioare, trec cu vederea şi vizita particulară făcută preşedintelui şi primului ministru şi mă întreb nedumerit, aşa cum sunt de obicei, cum se face că acest prinţ, cu sânge foarte albastru, nu şi-a vizitat rudele, chiar ceva mai îndepărtate, pe vărul Mihăiţă (regii Europei erau toţi rude între ei şi împăraţii, la fel), pe verişoara Margareta şi pe verişorii Duda şi Nicolae? Nu găsesc altă explicaţie decât aceea legată de vizita lui Mihai de Hohenzol