Credinţa este indisolubil legată de Adevăr. Credinţa este convingerea interioară că ceea ce afirmăm, vedem, simţim, mirosim, gustăm, iubim, facem sau trăim este adevărat. Între credinţă, convingere şi adevăr se află o relaţie perpetuă şi clară, care ne sprijină în demersul nostru de a înţelege ce este credinţa şi cât de multă energie vitală ne aduce ea, nu doar pentru a ne susţine Binele, cât şi Răul. Nu doar pentru a ne afirma bucuriile, cât şi suferinţele. Credinţa este convingere, iar convingerea ne luminează în propriul Adevăr. Ce este mai adevărat decât adevărul de care suntem convinşi noi înşine? Cine poate să ne mute din convingerea proprie, când ea arată mai reală decât mâna pe care ne-o putem pipăi? Atenţia noastră concentrată asupra unui subiect înseamnă energie investită în acel subiect. Credinţa se iveşte instantaneu prin procesul atenţiei, care ne sugerează că subiectul aflat în faţa noastră este bun, rău, frumos, urât, mare sau mic, strălucitor sau fad. Orice atribut ne atrage atenţia devine obiectul credinţei şi adevărul nostru. Credinţele diferite crează fenomenul prin care observăm acelaşi lucru în moduri diferite şi ne descrie astfel subiectivitatea. De aceea lumea nu este atât de reală pe cât pare. Lumea este reală prin credinţă, iar credinţa în realitatea ei o crează aşa cum o descriem. Partea cea mai minunată pe care o putem extrage din subiectivitatea percepţiei umane, prin care ne creăm credinţele şi adevărurile este aceea că putem alege ce anume să credem, din ce unghi să vedem subiectul, obiectul sau problema pe care o avem în faţă?

Cheia vieţii mentale şi a vieţii de zi cu zi constă în capacitatea de “a alege” punctul personal de observaţie, înţelegând că oricine are exact aceeaşi opţiune. Ce beneficii ne aduce momentul în care ne aşezăm în faţa unei probleme sau a unei situaţii de viaţă şi alegem să credem că este înfricoşătoare,