Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Oficialii” UTA-ei îl așteaptă pe Marțian cu lecțiile făcute

Publicat in Glasul Aradului, marți 11 iunie 2013 ·

Așa cum anticipam, weekendul a trecut fără noutăți în curtea grupării emblemă a Aradului. De fapt, totul se învârte în jurul revenirii lui Adrian Mar­țian în orașul nostru, respectiv a clarificărilor pe care acesta e dator să le facă vis-a-vis de viitorul „Bătrânei Doamne”. Presei, dar și celor din club, omul de afaceri clujean le-a transmis că totul va decurge conform planului și anume o continuare a investiției sale având ca scop promovarea în Liga I, însă toată lumea așteaptă fapte și nu vorbe.

În primul rând, Marțian ar trebui să achite cele două salarii restante angajaților clubului, iar apoi să susțină financiar campania de achiziții și să achite avansul pentru un cantonament de vară. Principalul finanțator nu ajunsese în orașul nostru până aseară, iar utiștii și-au schimbat din nou puțin programul. În primul rând, jucătorii nu s-au mai întâlnit la stadion pentru o ultimă discuție cu stafful tehnic și conducerea clubului, iar Gheorghe Constantin și Adrian Falub și-au prelungit șederea la Arad. De duminică seara, respectiv luni dimineața, ambii sunt pe „baricade” în așteptarea clarificărilor din partea patronului.

Mai mult, cei doi și-au făcut lecțiile, în sensul că îi vor pune pe masă lui Marțian două planuri de bătaie. „E varianta să atacăm cu toate pânzele sus, promovarea la anul, cu transferarea unor jucători importanți și o programare milimetrică a tuturor pașilor, dar mai există și calea mai puțin costisitoare. E vorba să contăm pe un lot format mai ales din fotbaliști tineri, cu care va trebui să avem răbdare un an-doi până să ne putem bate la primele două locuri. Domnul Marțian trebuie să aprobe, sau mai precis să susțină financiar unul dintre cele două proiecte. Probabil, acest lucru se va întâmpla și după o discuție cât se poate de serioasă și transparentă cu celălalt acționar, Giovanni Catanzariti, așa că ne așteptăm la ore bune de di

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 38 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum o ora
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°