Precipitarea în adoptarea unei Constituţii nu este un semn de maturizare, ci unul de involuţie democratică.

Rapiditatea cu care membrii Comisiei par­lamentare de revizuire a Constituţiei ac­ţionează, adoptând, în şedinţe intense şi în deplină lipsă de transparenţă, amen­da­mentele la legea fun­da­men­tală indică existenţa voinţei de a respecta termenul sta­bilit pentru finalizarea pro­cedurii. Chiar dacă atin­ge­rea acestui obiectiv tem­po­ral implică ratarea mizei de durată lungă, aceea a con­solidării democratice.

Ceea ce domină actuala ini­ţiativă de revizuire este com­­binaţia de voluntarism po­litic şi de lipsă de viziune intelectuală. În po­fida recomandărilor făcute de către Co­misia de la Veneţia şi de către UE, pro­ce­dura de schimbare a legii fundamentale su­feră de vicii care îi pot fi fatale – absenţa osaturii juridice şi ideologice care să con­fere trăinicie viitorului edificiu, ignorarea prudenţei, a consensului şi a negocierii au­tentice. Precipitarea în adoptarea unei Cons­tituţii nu este un semn de maturizare, ci unul de involuţie democratică.

În definitiv, actualul moment în care ne aflăm este culminaţia procesului ce a de­bu­tat în vara anului trecut. Criza statului de drept în 2012 nu a fost un accident, ci rezultatul unor opţiuni deliberate vizând slăbirea mecanismelor de protecţie a Cons­tituţiei. De această dată, abordarea este d­iferită, dar şansele de reuşită sunt mult mai mari. În locul asaltului împotriva sta­tului de drept, se preferă domesticirea lui, prin intermediul unei proceduri de mo­di­ficare a Constituţiei. Scurtătura pe care o aleg parlamentarii duce către miezul de­mo­craţiei constituţionale.

Compromisul, unul dintre elementele cheie ale unui proces de inginerie cons­ti­tuţională robust, este eli­minat graţie noii con­fi­gu­ra­ţii din parlament. Slă­bi­ciu­nea opoziţiei este parte din ecuaţia evocată