Ce este şi ce vrea să ne spună bacalaureatul românesc?
Potrivit oficialilor din minister, bacalaureatul îşi propune să evalueze cunoştinţele/ competenţele unui elev la câteva materii studiate temeinic. Testul nu se adresează geniilor, ci şcolarului mediocru, care trebuie să demonstreze că a rămas cu ceva în tărtăcuţă, după 12 ani de şcoală. Ultimii doi ani au arătat însă că majoritatea elevilor au trecut prin liceu ca gâsca prin apă. Iar, faptul că, în 2013, s-au înscris la examenul de “bac” doar vreo 190.000 de absolvenţi de clasa a XII-a reprezintă dovada peremptorie că situaţia învăţământului a rămas la fel de albastră.
Cu siguranţă, vina pentru eşec nu aparţine întotdeauna doar elevului. Uneori, liceul însuşi se prezintă ca un spaţiu bizar, în care unica preocupare a dascălilor incompetenţi constă în a-şi păstra integritatea corporală. Vai, Doamne, să faci vreo observaţie loazei care duhneşte a trăscău de la o poştă, că imediat te trezeşti cu un pumn în falcă! Pe urmă, psihologi fini ne explică, la televizor, că e vorba de cazuri sociale, de copii de căpşunari, care compensează lipsa părinţilor printr-un comportament deviant. Atunci, locul lor nu ar fi în şcolile speciale? De fapt, nu cumva tocmai aceste licee fantomă, ce poartă - probabil în mod ironic! - numele unor iluştri savanţi români, sunt de fapt şcoli înfiinţate “special” pentru a-i îmbogăţi pe cei care şi-au tras universităţi private? Ideea descalificării liceelor (adică şi a dascălilor) cu rezultate catastrofale la “bac” mi se pare excelentă. Dar se va aplica?
Pe de altă parte, pentru că bacalaureatul este şi un examen de maturitate, care consfinţeşte încheierea unei etape esenţiale din viaţă, el nu poate fi de mai multe feluri. Propunerea mai veche a Ecaterinei Andronescu, de a impune două tipuri diferite valoric de examene, ascundea o capcană. Invocând sfânta discriminare, orice
