Înălțarea Domnului, cunoscută în popor și ca Ispas, este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămîna a VI-a, după Paști. Este ziua în care Iisus Hristos s-a înălțat la cer de pe Muntele Măslinilor.În această zi, creștinii se salută cu “Hristos S-a înălțat!” și “Adevărat S-a înălțat!”.

Hristos s-a înălțat la cer de pe Muntele Măslinilor, în fața Apostolilor și a doi îngeri. Îngerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca aceștia să nu se lase copleșiți de durerea despărțirii. Din Sfînta Scriptură aflăm că Mîntuitorul și-a ridicat mîinile, binecuvîntîndu-i pe ucenici, iar pe cînd îi binecuvînta s-a înălțat la cer, în timp ce un nor l-a făcut nevăzut pentru ochii lor. Adeseori, Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifestă energiile divine, menite să reveleze prezența divinității, dar să o și ascundă.

Cea mai veche mențiune despre sărbătoarea Înălțării Domnului o găsim la Eusebiu din Cezareea, în lucrarea “Despre sărbătoarea Paștilor”, scrisă în anul 332. Din această lucrare reiese că Înălțarea Domnului era sărbătorită, în acea vreme, odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos. Spre sfîrșitul secolului al IV-lea, începutul secolului al V-lea, sărbătoarea Înălțării s-a despărțit de cea a Pogorîrii Sfîntului Duh (Rusaliile), fiind prăznuită în a 40-a zi după Înviere, dată care a rămas stabilită pentru totdeauna în calendarul bisericesc. O solemnitate deosebită a căpătat această sărbătoare mai ales de cînd Împărăteasă Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, a ridicat, pe muntele Eleonului sau al Măslinilor (de unde Mîntuitorul s-a înălțat la cer), o vestită biserică (Eleona), în care Înălțarea se prăznuia cu mare fast.

Prin hotărîrile Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 și 2001, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca Ziu