Japonia şi Statele Unite au început marţi exerciţii militare care simulează recucerirea unor insule îndepărtate, un antrenament care are loc în contextul în care Beijingul şi Tokyo sunt în conflict, în ceea ce priveşte situaţia unor anumite insule din Marea Chinei de Est.
Ministrul japonez al Apărării, Itsunori Onodera, a precizat că exerciţiile, care se desfăşoară în California, nu vizează China şi au ca scop testarea eficacităţii cooperării militare americano-japoneze.
Forţe terestre, maritime şi aeriene nipone, însumând 1.000 de persoane, participă la aceste manevre multinaţionale alături de forţele americane, canadiene şi neo-zeelandeze.
În octombrie 2012, Japonia şi Statele Unite au renunţat la simularea unei debarcări "pe o insulă ocupată de o putere inamică", aparent pentru a nu provoca statul chinez, potrivit presei japoneze.
Tensiunile s-au amplificat între Beijing şi Tokyo, în ceea ce priveşte un mic arhipeleag din Marea Chinei de Est, insulele Senkaku, administrate de Japonia, dar revendicate cu vehemenţă de Beijing sub numele de Diaoyu.
Criza s-a accentuat în septembrie, în contextul în care Japonia a cumpărat trei dintre cele cinci insule din arhipeleagul nelocuit, de la proprietarul lor privat de cetăţenie japoneză. De atunci, China trimite regulat nave, dar şi avioane, în acea regiune. Acestea rămân, de regulă, pentru câteva ore în zonă, după care se retrag.
La sfârşitul lunii aprilie, premierul japonez Shinzo Abe, a avertizat că Japonia nu va tolera nicio debarcare chineză în insulele Senkaku.
"Ar fi normal să îi respingem prin forţă dacă din întâmplare debarcă", a răspuns el unui parlamentar, care l-a întrebat cu privire la această ipoteză.
Statele Unite sunt rezervate în adoptarea unei poziţii în ceea ce priveşte fondul acestei dispute teritoriale, însă au făcut cunoscut faptul că sunt în continua