Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic că, în conformitate cu prevederile HG nr. 1777/2004 privind introducerea restricţiei de circulaţie pe unele sectoare de autostrăzi şi drumuri naţionale europene (E) pentru vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în perioada 15 iunie – 15 septembrie 2013, circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de vineri, sâmbătă, duminică şi de sărbatoare legală, pe sectoarele de drum şi în intervalele orare prevăzute în anexa nr. 1 la această Hotărâre, după cum urmează:
*) Restricţia se aplică pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,50 tone, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie.
**) Restricţia se aplică în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie.
Încălcarea prevederilor HG nr. 1777/2004 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic că, în conformitate cu prevederile HG nr. 1777/2004 privind introducerea restricţiei de circulaţie pe unele sectoare de autostrăzi şi drumuri naţionale europene (E) pentru vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în perioada 15 iunie – 15 septembrie 2013, circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de vineri, sâmbătă, duminică şi de sărbatoare legală, pe sectoarele de drum şi în intervalele orare prevăzute în anexa nr. 1 la această Hotărâre, după cum urmează:
*) Restricţia se aplică pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,50 tone, în perioada 1 ianua