Mai mult de jumătate dintre români declară că se confruntă cu problema kilogramelor în plus, principalul factor în dezvoltarea bolilor metabolice, arată un studiu Omnibus şi dat publicităţii. Statisticile arată că o treime (34%) din populaţia României este supraponderală, iar aproximativ un sfert (20%) suferă deja de obezitate, scrie Agerpres. Concluziile studiului arată că peste 56% dintre bărbaţii români sunt supraponderali şi obezi, în timp ce în rândul femeilor 48% se confruntă cu această afecţiune; 18% dintre tinerii cu vârste între 15-24 de ani sunt supraponderali. Cele mai avansate forme de obezitate sunt întâlnite la persoanele cu vârste între 45-64 ani. Potrivit studiului, dintre regiunile României, Ardealul se confruntă cel mai mult cu problema obezităţii, aflându-se în topul zonelor afectate. Aproximativ 21% dintre respondenţii care locuiesc în Ardeal şi Banat au declarat că suferă de obezitate. Pe locul următor, cu 17,2% persoane obeze din totalul de locuitori, se regăseşte Oltenia. Boală metabolică severă, obezitatea este cauzată de o serie de factori precum cei medicali, alimentari, sociali, ereditari sau emoţionali. Netratată, această afecţiune conduce la dezvoltarea altor boli asociate, precum diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, valori crescute ale colesterolului şi alte astfel de patologii. Studiul a fost realizat de compania de cercetare de piaţă GfK România la iniţiativa Ponderas şi a fost efectuat în luna martie, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, de 1.608 persoane, bărbaţi şi femei, cu vârsta peste 15 ani.
Mai mult de jumătate dintre români declară că se confruntă cu problema kilogramelor în plus, principalul factor în dezvoltarea bolilor metabolice, arată un studiu Omnibus şi dat publicităţii. Statisticile arată că o treime (34%) din populaţia României este supraponderală, iar aproximativ un sfert (20%) suferă deja de