Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suspiciuni de spălare de bani la o firmă din Târgu-Jiu

Publicat in Gorj Domino, joi 13 iunie 2013 ·

Patronul unei firme din Târgu-Jiu s-a ales cu dosar penal după ce comisarii de la Garda Financiară Gorj au aflat că bărbatul a înregistrat în evidența contabilă două facturi fiscale fictive și a prejudiciat bugetul statului cu 2,3 milioane lei. Garda Financiară a sesizat poliția în acest dosar, existând suspiciuni de spălare de bani.

Suspiciuni de spălare de bani la o firmă din municipiul Târgu-Jiu – asta cred comisarii Gărzii Financiare Gorj, care au constatat că în contabilitatea acesteia au fost înregistrate două facturi fiscale cu o valoare de peste 7 milioane lei. Potrivit conducerii Gărzii Financiare, ca urmare a unor verificări efectuate în colaborare cu I.P.J. Gorj – Serviciul de Investigare a Fraudelor Gorj, a fost identificată această firmă, care în perioada iunie – decembrie 2012 a înregistrat în evidența contabilă două facturi fiscale cu o valoare totală de 7.130.000 lei, emise în numele unei societăți comerciale din București. Facturile reprezentau contravaloarea unor servicii de intermediere și consultanță care în realitate nu au fost executate. Mai mult, firma emitentă din București nu avea depuse la organele fiscale declarații privind activitățile pe care le desfășura (motiv pentru care a fost scoasă din evidența plătitorilor de TVA începând cu data de 01.08.2012) și nu avea angajați care să poată presta serviciile facturate. „Cercetările și verificările au condus la concluzia că firma din Târgu-Jiu a înregistrat în contabilitate cele două facturi fiscale emise în numele firmei din București, doar pentru a deduce ilegal TVA-ul înscris în acestea și a înregistra cheltuieli cu servicii executate de terți care să conducă la diminuarea bazei impozabile. Operațiunile de intermediere și consultanță facturate nu au avut niciodată loc. Prin această operațiune s-a estimat că societatea comerciala din Târgu-Jiu a cauzat un prejudiciu bugetului d

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

LIVE UPDATE Dezbatere Donald Trump vs. Joe Biden. WSJ: Biden a avut o prestaţie nesigură/ Trump a spus că lumea este în pragul celui de-al Treilea Război Mondial

Mediafax acum 2 ore
Joe Biden şi Donald Trump s-au aflat faţă în faţă în Atlanta, Georgia, în prima dezbatere televizată a alegerilor prezidenţiale americane din 2024. Dezbaterea a reprezentat o oportunitate pentru ambii candidaţi de a încerca să convingă alegătorii in

YouTube vrea să obţină drepturi de folosire a muzicii pentru antrenarea AI-ului

News.ro acum o ora
Cea mai mare platformă de video online YouTube poartă discuţii cu mai multe case de discuri în vederea obţinerii acordului acestora pentru folosirea melodiilor ca mediu de antrenare a inteligenţei artificiale. YouTube vrea să folosească muzica deţin

Veşti bune pentru şoferi: Rovinieta poate fi achiziţionată şi de pe ghiseul.ro

Ziarul Financiar acum 47 minute
CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi că începând din data de 27.06.2024, persoanele fizice care deţin cont pe www.ghiseul.ro pot achita tariful de utilizare (rovinieta) prin intermediul site-ului

Amazon vrea să înfiinţeze o nouă secţiune pe site-ul său dedicată articolelor de modă şi stil de viaţă la preţ redus, pentru a concura Temu şi Shein

News.ro acum 2 ore
Amazon intenţionează să înfiinţeze o nouă secţiune pe site-ul său dedicată articolelor de modă şi stil de viaţă la preţ redus, care va permite vânzătorilor chinezi să livreze direct consumatorilor din SUA, a aflat CNBC. Noua secţiune de site, anunţa

Armata ucraineană afirmă că trupele Rusiei au fost îndepărtate dintr-o parte a unui oraş-cheie din est

News.ro acum 2 ore
Armata ucraineană a afirmat că forţele sale au obligat trupele ruse să se retragă dintr-un district al oraşului Ceasiv Iar, de pe frontul de est al războiului, văzut ca următoarea ţintă a Moscovei în avansul său lent în zonă, scrie Reuters. Însă o r

Ce este pomenit în calendarul ortodox, din 28 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 49 minute
Aflarea moastelor Sfintilor Mucenici Chir si Ioan. Panaghia Tricherousa este o icoana de iconostas, foarte veche, cunoscuta ca "Icoana Maicii Domnului cu trei maini”. Icoana este cinstita in mod deosebit pe 28 iunie si se afla in prezent la Manastir

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 10 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Trump ar fi câștigat în fața lui Biden la dezbaterea televizată. Democrații se întreabă dacă ar trebui să fie înlocuit candidatul lor SONDAJ

Ziare.com acum o ora
Alegătorii înregistraţi care au urmărit dezbaterea de joi, 27 iunie, dintre preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump spun, în proporţie de 67% la 33%, că Trump a avut o performanţă mai bună, iar unii democraţi sunt atât de disperaţi

De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare și confirmare a unor boli grave

Botosani News acum 2 ore
Introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurate, pe principalele paliere de asistenţă medicală, în scopul depistării unor afecţiuni grave, respectiv cancerele, hepatitele cronice B şi C, iar la gravidă ş

Vremea

București
acum

24°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

27°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

22°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°