Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO. Descoperire macabră Şofer de TIR, găsit mort în cabină

Publicat in Ziar Dambovita, miercuri 12 iunie 2013 ·

Un şofer de TIR în vârstă de 55 de ani, din Boldeşti-Scăieni, judeţul Prahova, a fost găsit mort, ieri, în cabina maşinii, staţionată pe marginea centurii Târgovişte, în apropierea podului de la Oţelărie. Poliţiştii cercetează împrejurările în care a survenit decesul bărbatului, după ce au fost alertaţi de patronul şoferului, cel care l-a găsit fără suflare. Şoferul venea de la Slatina şi se deplasa spre Prahova. Luni seară, în jurul orei 19:00, a fost ultima dată când familia şi patronul au vorbit cu şoferul, după care acesta nu a mai răspuns la telefon. Imediat patronul firmei la care lucra şoferul a pornit pe urmele lui. Abia ieri după-amiază patronul a dat de bărbat, găsindu-l fără suflare în cabina maşinii, staţionată pe marginea centurii Târgovişte. Fiica bărbatului ne-a declarat că tatăl nu avea probleme de sănătate. Cazul a fost preluat de lucrătorii de la Serviciul de Investigaţii Criminale al IPJ Dâmboviţa. Corpul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Judeţean Târgovişte pentru autopsie şi stabilirea cauzelor morţii. Primele date indică faptul că pe corpul şoferului nu existau urme de violenţă. în urma investigaţiilor, în cabina TIR-ului au fost găsite mai multe obiecte personale care aparţineau şoferului, astfel că ipoteza unui jaf a fost, pentru moment, înlăturată. Surse judiciare spun că anchetatorii fac cercetări pentru identificarea persoanei care se afla împreună cu şoferul cu puţin timp înainte de moarte, din primele date rezultând că este vorba de un bărbat.

Un şofer de TIR în vârstă de 55 de ani, din Boldeşti-Scăieni, judeţul Prahova, a fost găsit mort, ieri, în cabina maşinii, staţionată pe marginea centurii Târgovişte, în apropierea podului de la Oţelărie. Poliţiştii cercetează împrejurările în care a survenit decesul bărbatului, după ce au fost alertaţi de patronul şoferului, cel care l-a găsit fără suflare. Şof

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Începe sezonul de grătare! Frățică, berea care nu trebuie să lipsească de pe masă - acum, disponibilă exclusiv la Auchan

Ziua Constanta acum 41 minute
Vara asta, pune berea la rece și cărbunii pe grătar! Auchan România dă startul sezonului de voie bună cu o lansare mult așteptată: Frățică, prima bere produsă sub marcă proprie, creată special pentru momentele acelea când viața e simplă și bună. Fie

Marcel Ciolacu: Veniturile totale la buget au crescut cu 16% în martie și au ajuns la aproape 10,5 miliarde de euro, un RECORD

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, la începutul ședinței de Guvern, că veniturile totale la bugetul de stat au înregistrat o creștere de 16% în luna martie şi au ajuns la 10,5 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un record. „Începem cu o

Angajaţi ai Regiei de Transport Public Braşov, suspectați de furt de combustibil. Zeci de percheziții în Brașov și Covasna

Adevarul acum o ora
Zeci de percheziții au loc miercuri dimineață la sediul RATBV și la locuințele unor angajați ai regiei, într-un dosar de furt calificat deschis de procurorii și polițiștii din Brașov.

Gopo 2025. „Anul nou care n-a fost”, 10 trofee, plus premiul pentru Cel mai bun film. Şi „Buzz House”, a luat un trofeu

Pagina de media acum o ora
Premiile Gopo 2025. Cea de-a 19-a ediţie a Galei Premiilor Gopo a celebrat performanţele cinematografiei române din anul precedent. Lungumetrajul Anul Nou care n-a fost (r. Bogdan Mureşanu) a câştigat trofeului pentru Cel mai bun film. Publicitate A

Casieriile Modern Calor, închise în minivacanța de 1 mai

Botosani News acum 2 ore
S.C. Modern Calor S.A. Botoșani aduce la cunoștința clienților săi faptul că, în perioada 1–2 mai 2025, toate casieriile societății vor fi închise, cu ocazia sărbătorilor legale. De asemenea, Biroul Relații cu Publicul din Str. Vârnav (lângă Școala

Program special la Evidența Persoanelor Constanța pentru eliberarea actelor înainte de alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum o ora
În aceste zile vor fi soluționate, cu prioritate, cereri pentru eliberarea actelor de identitate motivate de expirare, pierdere, furt sau deteriorare. Conform unui comunicat din partea Primăriei Constanța, în contextul desfășurării alegerilor pentru

Antibiotice Iaşi lansează un proiect dedicat dezvoltării profesionale a 251 de studenţi din Regiunea Nord-Est. Compania de stat a investit 1,5 milioane de euro în două proiecte pentru a sprijini integrarea profesională a tinerilor

News.ro acum o ora
Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi, deţinut de Ministerul Sănătăţii, lansează ”AntibioticeSkills”, un proiect dedicat dezvoltării profesionale a 251 de studenţi din Regiunea Nord-Est. Cofinanţat din Fondul Social European+, proiectul are o

Guvernul lansează Platforma naţională de raportare unică în învăţământul superior

Mediafax acum o ora
„Lansăm azi Platforma naţională de raportare unică în învăţământul superior, finanţată mai ales din fonduri europene”, spune prim-ministrul. El adaugă că platforma reprezintă un sistem modern care va creşte digitalizarea în domeniul educaţiei şi va

Acționarii EVERGENT Investments aprobă dividende de 97,7 milioane de lei, cu un randament de 7,64 %

HotNews acum o ora
Acționarii EVERGENT Investments, companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul EVER, au aprobat cu o largă majoritate propuneri de pe ordinea de zi a Adunărilor generale extraordinară și ordinară din 29 aprilie 2025. Acționarii EVERGENT

Cele cinci lucruri esențiale de care ai nevoie pentru a trece cu bine peste o pană de curent

HotNews acum 4 ore
S-a întrerupt curentul și nimic nu funcționează, cum a fost cazul Spaniei și Portugaliei zilele trecute. Ce mă fac? Aceasta a fost întrebarea cu care s-au confruntat luni milioane de oameni din Spania și Portugalia, în timpul celei mai grave pene de

Vremea

București
acum

20°
mie.

8°/23°
joi

13°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/25°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/24°
joi

14°/23°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/26°
Constanta
acum

17°
mie.

4°/18°
joi

8°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

7°/22°
joi

10°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

21°
mie.

7°/24°
joi

10°/24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°