Bates Motel începe ca un serial oarecare cu adolescenți. Un licean de 17 ani se mută cu mama lui într-un motel vechi de pe malul Pacificului, unde pun pe picioare o afacere de familie. Își face surprinzător de repede prieteni și duce o viață neobișnuit de pașnică pentru un elev nou în oraș dintr-un film american. Primul episod e destul de plictisitor și probabil că mulți ar înceta să se uite după primele zece minute dacă adolescentul n-ar fi de fapt Normal Bates, criminalul dement din Psycho care e obsedat de personalitatea mamei lui moarte.

În Bates Motel, Norman e încă puști, dar trăiește în zilele noastre. Are, așa cum era de așteptat o relație bolnăvicioasă cu mama lui și deja dă primele semne că e capabil să omoare oameni. Partea nefirească e că nu el are cele mai serioase probleme psihice din oraș. Comunitatea aia aparent pașnică în mijlocul căreia ajunge împreună cu maică-sa ascunde niște lucruri mult mai sinistre. Iar în punctul în care descoperi asta îți dai seama că serialul nu prea are sens. Inițial, te-ai aștepta să fie despre cum Norman Bates ajunge un psihopat din cauza mediului în care s-a format. Sau despre felul în care personalitatea lui criminală oripilează un oraș întreg. Numai că el și concidatinii lui sunt dezaxați în mod independent, din motive diferite. Atunci când se mută în orașul locuit de minți sinistre, Bates este deja nebun. Și cam orice personaj care trece prin cadru are ceva întunecat în trecutul lui; fie arde oameni de vii, fie ține chinezoaice în pivniță și le droghează pentru sex. După ce te uiți la câteva episoade, începi să te întrebi dacă nu cumva și tu ai pe cineva sechestrat, iar acum s-a făcut ora la care trebuie să-i dai de mâncare.

Deși plin de clișee adunate din mitologia horror americană, Bates Motel e un serial care te prinde și, după câteva episoade, creează dependență. Dacă e să-l compari cu Game of T