Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta prezintă formula aprobată cu impozit 85%

Publicat in Gazeta de Navodari, miercuri 12 iunie 2013 ·

Premierul Ponta a prezentat formula aprobată de impozitare cu 85% a compensaţiilor, din care rezultă că s-a decis ca impozitul să fie doar la consiliul de conducere ASF şi foşti membri de comisii care au format ASF, arătând că acei funcţionari care “se cred mai deştepţi decât Guvernul” vor fi demişi. “Văd că adoptăm în Guvern acte normative şi, după aia, se publică altfel. Vreau să trag un semnal de alarmă foarte serios pentru toţi miniştrii: noi degeaba decidem în şedinţa de guvern, că ne conduc funcţionarii. Am în faţă textul decis în Guvern: «Prin excepţie de la prevederile privind Codul Fiscal, cota de impozit de 85% pentru veniturile reprezentând sume compensatorii, cu ocazia încetării contractului de muncă, angajaţilor cu funcţii de conducere şi persoanelor care sunt numite în calitatea de membru în consilii de conducere din cadrul ASF şi din cadrul autorităţilor care se reorganizează prin ordonanţa de înfiinţare a ASF». Deci, asta am adoptat noi în şedinţa de guvern, la Monitorul Oficial a mers altceva. Aveţi mare grijă, vreau să şi dăm afară pe cine dintre funcţionari se crede mai deştept decât Guvernul, dar să ştiţi că nu e un caz izolat: e valabil şi în Secretariatul General al Guvernului, şi la dumneavoastră. Vreau să vă conduceţi ministerele, să vă faceţi ordine, să-i supravegheaţi şi să-i daţi afară, că Legea funcţionarului public permite, din păcate, să faci o mulţime de gafe şi tot să rămâi în funcţie, dar sunt convins că există şi posibilităţi legale de a-i sancţiona pe cei care ne pun în situaţii penibile “, a spus Ponta miniştrilor, în şedinţa de guvern. Forma în care a fost publicată ordonanţa în Monitorul Oficial a fost anunţată joi seara de MEDIAFAX.

Premierul Victor Ponta a anunţat că, în cursul zilei de miercuri, Corpul de Control al Guvernului va efectua verificări privind modificarea deciziei Executivului de impozitare cu 85% a salariil

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 3 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 21 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Bursucu revine pe micile ecrane! Cu ce post TV a semnat fostul prezentator de la Kanal D

Cancan acum 3 ore
Surpriză în televiziune! Bursucu revine pe micile ecrane după o pauză de mai bine de jumătate de an. Prezentatorul și-a dat demisia de la Kanal D la începutul lui 2025, iar de atunci s-a preocupat doar de propriul podcast. Ei bine, acum va putea fi

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum o ora
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°