Conform unui sondaj realizat de nişte colegi suedezi de ai mei, românii sunt pe locul şapte din Europa ca ideologie de dreapta, depăşiţi doar de englezi, turci, suedezi, ucrainieni, slovaci şi sloveni! Topul e făcut din media la răspunsurile oamenilor - unde se plasează, la dreapta sau la stînga, pe o scară de zece puncte. Majoritatea în întreaga Europă se plasează la centru (inclusiv noi) şi în procente absolute centrul are cea mai mare reprezentare. Situaţia la noi s-a schimbat remarcabil de puţin de pe vremea cînd raportam acum mai bine de zece ani în Politica după comunism (Humanitas, 2001) că în România există un nucleu în jur de douăzeci la sută care se percepe de centru-dreapta, iar asta e mai mult decît nucleul care se declară de stînga, care e foarte mic. Dar nu stînga mă precupă azi, că ea e în plină formă politică, deşi nimeni nu o declară ca identitate, ci dreapta, a cărei reunificare prin dezagregare nu şi-a consumat tot ciclul destructiv. Întrebarea la care vreau să răspund este ce anume împiedică agregarea la centru dreapta, unde există un nucleu de votanţi cu identitate ideologică definită?

Primul răspuns ţine de oportunitate. E aşa o mare nevoie de o dreaptă unificată la guvernare? Ce ar face dreapta asta altceva decît ce face USL sau ce a făcut Alianţa DA cît a fost împreună? Ce anume vrea dreapta să facă şi nu se poate face acum, în acest moment? Austeritate? La fel. Privatizare? La fel. Problemele, cîte sînt, nu ţin de decizia de a privatiza, ci de calitatea actului în sine, iar la asta nu ideologia, ci calitatea partidelor contează. În cine aveţi încredere că nu va privatiza ca să dea rente la amici? În dreapta? Să fim serioşi, de la portul Constanţa la CFR Marfă partidele de dreapta nu s-au dovedit mai de ispravă ca alea de stînga. Proprietate? Nici aici nu mai poate exista diferenţă, alternativa la legea punctelor a lui Ponta, ridicol