Opt percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, în judeţele Caraş-Severin şi Timiş, fiind vizate mai multe persoane care ar avea legături cu gruparea specializată în infracţiuni cu violenţă condusă de Sorin Udrea, arestat în urmă cu o săptămână.
Potrivit unor surse din Poliţie, în judeţul Caraş-Severin au loc şapte percheziţii, iar în Timiş una, la locuinţele unor persoane cercetate într-un dosar de braconaj şi într-un alt dosar privind jefuirea unui contrabandist de ţigări.
Conform surselor citate, în acest caz au fost emise 12 mandate de aducere la audieri.
Pe de altă parte, poliţiştii fac apel, printr-un comunicat de presă, către toţi cei care au suferit vătămări în urma acţiunilor grupării lui Udrea să se prezinte la sediul Poliţiei sau la DIICOT pentru a depune plângere.
“Din informaţiile pe care poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale le deţin, ar exista mai multe persoane care ar fi fost tâlhărite de către membrii grupării infracţionale destructurate în cursul săptămânii trecute, al cărei lider este U.S. Astfel, solicităm tuturor acestor persoane să se prezinte la sediul Poliţiei Timiş sau la D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Timişoara, pentru a oferi informaţii cu privire la împrejurările în care au suferit vătămări. Orice altă persoană care a avut de suferit în urma activităţilor infracţionale efectuate de această grupare este aşteptată la sediul aceloraşi instituţii pentru a depune plângere”, se arată într-un comunicat transmis miercuri dimineaţă de Poliţia Judeţeană Timiş.
Unsprezece membri ai unei grupări specializate în infracţiuni cu violenţă din Timişoara, condusă de Sorin Udrea, au fost reţinuţi, în urmă cu o săptămână, în urma unor descinderi, cinci dintre membrii reţelei, între care şi Udrea, fiind ridicaţi de către anchetatori de pe stadionul de fotbal de la Chişoda, în timpul unui meci.
Procurorii au emis o