Crearea locurilor de muncă, lupta contra corupţiei şi un parcurs mai rapid spre Uniunea Europeană (UE) sunt cele trei priorităţi pentru primele 100 de zile ale Guvernului Iurie Leancă.
Prim-ministrul a spus că în primele 100 de zile vor fi semnate mai multe acorduri de finanţare cu BERD şi BEI. „Ca urmare vor fi create aproximativ 5.000 de locuri de muncă în sectorul rural. Vom demara construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni“, susţine şeful cabinetului de miniştri.
Premierul susţine că în următoarea perioadă activitatea Guvernul se va axa pe dezvoltarea sectorului privat, a agriculturii, prin oferirea de subvenţii agricultorilor, continuarea reformelor în justiţie, poliţie. „Ne propunem să reabilităm 100-130 de km de drumuri. Peste 500 de oameni sunt deja angajaţi în aceste lucrări“, a anunţat Leancă.
Pentru a lupta cât mai eficient cu corupţia, Guvernul şi-a propus continuarea reformelor la Ministerul Justiţiei şi la instituţiile de forţă. „Vor fi lansate mai multe servicii electronice prin dezvoltarea e-Guvernării, spre exemplu e-Apostila. La Ministerul Afacerilro Interne sunt 2.300 de locuri vacante. Vom angaja noi colaboratori din rândul tinerilor studenţi, dar şi a femeilor. De asemenea, vom dota 1.200 de poliţişti cu uniforme de tip nou, care au fost fabricate în Republica Moldova“, a spus primul ministru.
Iurie Leancă a dat asigurări că agenda europeană, la fel, rămâne printre priorităţi.
„Astăzi merg la Bruxeles. Sperăm să finalizăm procesul de negocieri privind Acordul de Liber Schimb şi să ne pregătim de parafarea documentului", a mai spus şeful cabinetului de miniştri.