Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sâmbătă se redeschide Cetatea Rupea

Publicat in Adevarul, miercuri 12 iunie 2013 ·

Cetatea Rupea îşi deschide porţile publicului larg, după ce timp de trei ani a fost în renovare. Investiţiile, cu bani europeni, se ridică la 32 de milioane de lei. Cetatea Rupea este punctul de atracţie pentru turiştii care vin în zonă şi este atestată documentar în anul 1357.

Lucrările de restaurare şi consolidare a cetăţii, dar şi de realizare a drumurilor de acces spre monument şi de amenajare a unei parcări în zonă au durat mai bine de trei ani.

Mai exact, au fost reabilitate cele trei căi de acces spre Cetate, dar a fost creat şi un drum nou care porneşte din Cartierul Sinaia. Noua porţiune de drum ce se întinde pe 5 kilometri a fost asfaltată, fiind montaţi şi stâlpi de iluminat public. În plus a fost montat un sistem de iluminare care pune în valoare cetatea. Turiştii au la dispoziţie şi o parcare de 100 de locuri dintre care 10 sunt pentru autocare. Au fost reabilitate şi consolidate zidurilor cetăţii care stăteau să cadă, turnurile, dar şi sălile interioare. S-a indrodus apa curentă, gazul şi lumina.

Primarul din Rupea, Flavius Dumitrescu a precizat că în perioada următoare va începe şi o amplă campanie de promovare a Cetăţii Rupea, dar se vor organiza şi evenimente care să atragă turiştii.Anul acesta se va organita şi un festival dedidat compozitorului Wilhelm Georg Berger, născut la Rupea. Evenimentele de promovare vor costa 40.000 de lei, bani europeni.

Pe aceeaşi temă:

Cetăţile Braşovului au fost scoase la lumină.

Braşovenii pot vedea ruinele cetăţii Brasovia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum o ora
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 45 minute
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum o ora
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Primarul municipiului Slatina a ajuns la spital după un accident cu bicicleta

Ziua Constanta acum 19 minute
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo a ajuns, duminică seara, 6 iulie 2025, la spital, după ce a suferit un accident în Parcul Tineretului din municipiu. A fost transportat la SJU Slatina, unde i s-au efectuat mai multe investigații medical

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum 37 minute
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Ministrul Sănătății: Nereguli grave la Spitalul Județean din Mehedinți. Manageri sancționați

Mediafax acum 19 minute
„În urma controalelor desfășurate la Spitalul Județean din Mehedinți privind modul în care au fost externați și transferați mai mulți pacienți cu afecțiuni neuropsihice, am constatat nereguli grave în respectarea legislației și a protocoalelor medic

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

UPDATE - Parlamentul se reuneşte pentru angajarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului /Opoziţia are 3 zile pentru a depune moţiune de cenzură / Şedinţă de Guvern pentru forma finală/ Proteste la Parlament

News.ro acum 56 minute
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Potrivit Constituţiei, Opoziţia are la dispoziţie

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°