Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gaze de şist pentru 100 de ani? Rezervele care ar putea schimba strategia energetică a României

Publicat in Romania Libera, miercuri 12 iunie 2013 ·

Administraţia americană pentru informaţii în domeniul energiei a publicat zilele trecute prima estimare la nivel global a rezervelor de hidrocarburi de şist recuperabile cu ajutorul tehnologiilor actuale.

Potrivit raportului, România ar dispune de rezerve de gaz de şist nedovedite de aproximativ 1.500 miliarde metri cubi, în condiţiile în care consumul anual este în acest moment de 14 miliarde anual, şi de rezerve de petrol de şist de 300 milioane de barili, în condiţiile în care rezervele convenţionale de petrol sunt estimate la 600 milioane de barili. Estimarea EIA nu ia în calcul rezervele din Marea Neagră.

Faţă de precedenta estimare, din 2011, a Departamentului Energiei al SUA, can-tităţile de hidrocarburi de şist recuperabile au crescut spectaculos nu pentru că ar fi fost descoperite zăcăminte noi, ci pentru că definiţia a ceea ce înseamnă „recuperabil“ s-a modificat ca urmare a dezvoltării în ritm accelerat a tehnologiilor de exploatare – forajul orizontal şi mult hulita fracturare hidraulică –, devenite mai eficiente, dar şi mai sigure.

În Statele Unite, revoluţia hidrocarburilor de şist a făcut ca 30% din consumul intern de petrol şi 40% din cel de gaze naturale să fie asigurate din aceste resurse la un preţ al energiei de două ori mai mic decât cel practicat în Uniunea Europeană. Acest fenomen, care a produs schimbări semnificative în economia globală şi este pe cale să genereze nu doar o revoluţie energetică şi industrială, dar şi una politică, a fost înţeles de responsabilii europeni, care după o serie de tergiversări de natură politică şi după un eşec de proporţii al aşa-ziselor scheme verzi au dat undă verde gazelor de şist la summitul de la sfâr-şitul lunii mai, iar Comisia Europeană s-a angajat prin vocea preşedintelui Barroso ca până la sfârşitul anului să elaboreze cadrul de reglementări care să permită „exploatarea în sigu-ranţă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: Forul staturar al PNL, convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale / PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, prin semnarea protocolului coaliţiei

News.ro acum 19 minute
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat luni că forul staturar al PNL a fost convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. El a mai spus că PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, p

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 19 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum o ora
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Vreme schimbătoare și ploi slabe în România. Prognoza meteo pentru următoarele 2 săptămâni

HotNews acum 21 minute
Meteorologii eu emis, luni, prognoza meteo pentru intervalul 13-26 ianuarie. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea va fi schimbătoare, cu oscilații de temperatură de la o zi la alta și ploi mai degrabă slabe cantitativ Prog

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum 53 minute
Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai, a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai iar PSD îşi dore

Ziua Culturii Naționale 2025, marcată la Constanța printr-o serie de evenimente

Ziua Constanta acum o ora
Românii sărbătoresc Ziua Culturii Naționale pe 15 ianuarie Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, a pregătit alături de colaboratorii săi naționali și internaționali, o serie de evenimente care celebrează această zi importantă, e

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 4 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/2°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°