Patru gospodării din cartierul Sinistraţi, comuna Gugeşti au fost inundate ieri după-amiază. De asemenea, culturile oamenilor au fost distruse de grindina care a bătut preţ de 15 minute.
Primarul comunei Gugeşti, Vasile Vatră, ne-a spus că a plouat cam 40 de minute, iar grindina a bătut preţ de un sfert de oră. Din estimările edilului, cam 20% din cultura de legume a fost distrusă. „A plouat cam 40 de minute şi vreo 15 minute a bătut grindina. A început mare, după care a fost măruntă şi deasă. Estimez că distrugerile ar fi de 20% la cultura de legume. În câmp la vie nu ştiu ce este deocamdată, ce pagube sunt. Cele mai mari probleme sunt în cartierul Sinistraţi. Apa a intrat în patru case, iar porumbul şi viţa de vie au fost distruse. De grădini nu mai spun. Acum (aseară ora 20.20 – n.r) suntem la faţa locului şi interve-nim pentru a-i ajuta pe cei cărora apa le-a intrat în case. Avem la primărie tot ce ne trebuie“, a spus Vasile Vatră.
Nu a plouat doar la Gugeşti ci şi în alte zone ale judeţului, inclusiv în Focşani. În comuna Tătăranu a plouat torenţial preţ de câteva zeci de minute, iar la început au fost şi rafale puternice de vânt care au adus cu ele crengi. Alte probleme nu au fost semnalate pe raza judeţului, cel puţin până aseară. Până la ora 19.00, la ISU Vrancea nu se primise niciun apel prin care să se solicite intervenţia pompierilor ca urmare a unor situaţii de urgenţă create de ploi.
În continuare veştile de la meteorologi nu sunt bune. Codul Galben de ploi torenţiale, grindină şi intensificări de vânt, care era valabil până aseară la ora 23.00, a fost prelungit până în această seară la ora 23.00. Potrivit meteorologilor, „începând din a doua parte a nopţii de miercuri spre joi şi până la ora 23 a zilei de joi, 13 iunie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a Moldovei, Dobrogea, Mu