Proiectul de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor “Micii Poliţişti” intră şi el în vacanţă odată cu terminarea anului şcolar 2012-2013, nu înainte însă de a-i verifica pe micii poliţişti din Cristeşti. Lucrătorii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au hotărât “să verifice” dacă Micii Poliţişti şi-au făcut datoria. Astfel, marţi, 11 iunie 2013, a avut loc o întâlnire la Şcoala Gimnazială Cristeşti, la care a participat agent principal Ciui Ana Maria din cadrul structurii de prevenire, directorul Şcolii Gimnaziale Cristeşi, Albert Zoltan, profesorul coordonator al proiectului, Negruşă Manuela şi, bineînţeles, Micii Poliţişti.
Principalele aspecte discutate au făcut referire la obiectivele propuse la începutul anului şcolar în cadrul proiectului “Micii Poliţişti”.
Astfel, după o analiză temeinică a activităţii micilor poliţişti s-a ajuns la concluzia că aceştia şi-au îndeplinit toate sarcinile cu conştiinciozitate.
Şi ca o ultimă activitate în acest an şcolar, micuţii au fost îndrumaţi să ofere colegilor lor sfaturi cu privire la petrecerea vacanţei în siguranţă.
“Poliţia mureşeană adresează felicitări Şcolii şi Primăriei Cristeşti pentru implicarea exemplară în buna derulare a acestui proiect!”, se arată într-un comunicat remis redacţiei de IPJ Mureş.
Proiectul de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor “Micii Poliţişti” intră şi el în vacanţă odată cu terminarea anului şcolar 2012-2013, nu înainte însă de a-i verifica pe micii poliţişti din Cristeşti. Lucrătorii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au hotărât “să verifice” dacă Micii Poliţişti şi-au făcut datoria. Astfel, marţi, 11 iunie 2013, a avut loc o întâlnire la Şcoala Gimnazială Cristeşti, la care a participat agent principal Ciui Ana Maria din cadrul