Specializările de la Centrul Universitar Nord care nu sunt rentabile vor dispărea începând cu anul universitar 2013-2014. Singura specializare care deocamdată se ştie sigur că nu va mai exista este Comunicare şi Relaţii Publice, motivul – lipsa profesorilor. Anul universitar care va începe în toamnă va aduce o serie de modificări pentru Centrul Universitar Nord Baia Mare. În sensul în care unele discipline vor dispărea din cauza nerentabilităţii lor. Deocamdată însă nu se ştie care sunt aceste specializări nerentabile.
“Problema este legată, ca întotdeauna de partea financiară. În iunie am primit bugetul pentru acest an calendaristic. Acum ştim câţi bani avem, aşa că aşteptăm repartizarea locurilor, după care vom face o analiză şi vom vedea care din specializări sunt viabile şi eficiente din punct de vedere economic.
Despre asta este vorba. Se lucrează acum la nivelul conducerii executive la un regulament cu privire la normele de întcomire a statelor de funcţii. Şi atunci vom vedea ce se stabileşte şi prin aceste norme, vom analiza fiecare situaţie în parte şi vom vedea care programe sunt eficiente şi care nu. Contează cifra de şcolarizare şi acel regulament care trebuie votat de Senat.
La nivelul Centrului avem 41 de specializări la licenţă şi vreo 30 la masterat. Plus 4 pe linie doctorală. Nu ne mai putem permite în conjuctura actual şi cu un buget care de câţiva ani este din ce în ce mai mic să înceapă cu 15 absolvenţi şi să termine cu 7”, a declarat prorectorul Centrului Universitar Nord, Dan Călin Peter.
Zvonurile vorbesc despre cel puţin două specializări la care s-ar putea renunţa începând cu anul universitar următor. Dacă în cazul specializării Comunicare şi Relaţii Publice zvonurile sunt adevărate, în cazuol specializării Jurnalism Dan Călin Peter ţine să sublinieze că zvonurile nu sunt adevărate.
“ La Comunicare şi Relaţii Publice