Municipalitatea nu a acceptat celor de la E-On Gaz Distributie spargerea din nou a Caii Nationale, in zona Uzinei - Uvertura Mall pe trotuarele abia reabilitate.
Acordul a fost dat doar pentru o singura etapa din cadrul unui proiect prin care cei de la E-ON Gaz Distributie au solicitat autoritatilor locale sa intervina pe strazile reabilitate pentru a schimba conductele de transport principale si conductele de distributie.
Solicitarea a fost prezentata la inceputul acestui an, viceprimarul Viorel Iliuta declarand ca a fost acceptata doar etapa din zona CET - Sucevei si Zona Industriala - Uvertura Mall.
„Este un proiect care are doua etape. Este vorba de inlocuirea retelelor primare. Prima parte a proiectului am acceptat-o cu modificari. Proiectul pleaca din zona CET si ajunge pe Sucevei prin sensul giratoriu care pleaca spre Suceava. Acelasi proiect pleaca din zona industriala si se opreste undeva la intersectia cu Uzinei”, a declarat Viorel Iliuta.
Etapa proiectului a fost acceptata doar cu modificarile solicitate de municipalitate, respectiv E-ON sa inlocuiasca reteaua doar prin spatiile verzi nu pe trotuare se pe strazi.
„Este un proiect pe care l-am acceptat cu modificari solicitate de noi. Acestea au solicitat in principal ca traseele alese sa mearga in special pe spatiile verzi, daca nu este posibil pe spatiile verzi sa mearga pe trotuar si avem doua traversari de strazi. Una din traversari va viza intersectia strazii Primaverii cu strada Sucevei iar a doua este undeva in zona unitatii militare”, a mentionat viceprimarul municipiului.
A doua etapa a proiectului nu a fost acceptata respectiv pentru zona Uzinei - Uvertura Mall, unde cei de la E-On Gaz Distributie ar fi trebuit sa intervina pe trotuarul pavelat abia reabilitat.
„Noi le-am acceptat primul proiect si de acum ei trebuie sa-si organizeze licitatiile, nu stiu cu