Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Box / Juratoni vrea aurul olimpic

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, miercuri 12 iunie 2013 ·

Vicecampionul european la box, hunedoreanul Bogdan Juratoni, a declarat că îşi va mobila garsoniera pe care a primit-o anul trecut cu banii obţinuţi pentru medalia de argint cucerită la Minsk.

Pugilistul a precizat că visul său este câştigarea medaliei de aur la Jocurile Olimpice „Rio 2016”. „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am obţinut acest rezultat, că m-a ţinut tare şi am reuşit să ajung în finală la Europene. După ce m-am calificat anul trecut la Jocurile Olimpice, am primit o garsonieră de la sociale, iar acum o voi mobila, că nu am avut bani până acum”, a spus Juratoni. Pugilistul legitimat la Dinamo a afirmat că a avut emoţii în finală, însă crede că ar fi meritat să o câştige. „În finală am avut emoţii, am început mai greu şi am pierdut prima repriză, dar cred că le-am câştigat pe celelalte două. Până la urmă, decizia arbitrilor a fost 2-1. Am avut ceva probleme şi la mână, dar nu m-a încurcat în turneu. Nu pot spune că am pierdut din cauza asta”, a explicat Juratoni.

Boxerul nu crede că antrenorul coordonator al lotului, Marian Simion, mai este supărat pe el după ce a plecat din cantonament chiar în ziua de Paşti. „Nu cred că mai e supărat pe mine. Dacă şi acum e supărat pe mine când am luat medalie, atunci când o să îi treacă?”, a subliniat Juratoni. Întrebat dacă nu este tentat de o trecere la profesionişti, Juratoni a răspuns că a acceptat deja o formă de profesionism, însă una care îi permite şi participarea la Jocurile Olimpice. El a precizat că nu a făcut pasul spre „adevăraţii profesionişti” deoarece visează la aurul olimpic. „Am trecut la profesionişti în cadrul APB (AIBA Profesional Boxing), pentru că în această versiune am dreptul să mă calific şi la Jocurile Olimpice. La o rentă viageră (care se oferă medaliaţilor olimpici - n.r.) nu e aşa uşor de renunţat. De ce să nu încerc să o iau şi pe aceea prin câştigarea unei medalii

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 4 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°