Discutia despre Justitie, despre independenta ei si despre efectul acesteia asupra cetãteanului este de maximã actualitate. Avem nevoie de justitie, fãrã îndoialã, dar într-o tarã care, de frica Europei, trebuie sã facã pasi concreti în special în lupta împotriva coruptiei, tocmai justitia functioneazã anapoda, principalul ei adversar fiind, paradoxal, ea însãsi! Sistemul e mãcinat de scandaluri interne, procurorii sunt la cutite cu judecãtorii iar, peste toate astea, politicul cautã în permanentã sã-si pãstreze si sã-si sporeascã influenta etc. Douã dintre componentele vitale ale Justitiei sunt procurorul, pe de o parte, si judecãtorul, de cealaltã parte. Primul acuzã, dovedeste vinovãtii, iar celãlalt judecã si dã sentinte. Sau achitãri, dacã e cazul. Cine e mai important? Mãcar în teorie, ambii sunt la fel de importanti. De cine trebuie sã mã tem? Ei, aici, lucrurile sunt un pic mai complicate. Nu am vaste cunostinte de drept, dar, ca tot omul, mã uit la televizor… Pentru cã, stimati beneficiari ai actului de justitie, în România, de câtiva ani buni, justitia se face la televizor. În fiecare zi, pe micile ecrane ruleazã breaking news-uri cu arestãri si retineri. Procurorii sunt adevãrate vedete TV; fãrã ei nu se poate face justitie. Dar, din pãcate, în România, justitia se face NUMAI cu ei. Procurorii sunt “alfa si omega”, ei tin si pâinea, si cutitul. Procurorii fac ce vor. Cum vor. Când vor. Iar când spun procurori, mã refer mai cu seamã la procurorii Directiei Nationale Anticoruptie – temutul DNA. Ãsta, neobositul DNA, este peste tot, la orice orã din zi si din noapte. La sediile lui au loc adevãrate pelerinaje de VIP-uri si nu numai. Pare-se cã, în România, dacã nu esti chemat mãcat o datã la DNA, nu ai valoare. Si coada e lungã, pentru cã tara are nevoie de corupti. Are nevoie de exemple despre mãretia si intransigenta actului de justitie. Asa a ajuns ne