Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Păcăleala Rosal: Cacealmaua colectării selective a deşeurilor

Publicat in Actualitatea prahoveană, miercuri 12 iunie 2013 ·

De la începutul acestui an, Rosal Ploiești a fost obligată de către municipalitate să realizeze în tot orașul colectarea selectivă a deșeurilor. După patru luni de „eforturi" mega-supra-extraordinare, cantitatea colectată selectiv reprezintă doar 0,6% din cantitatea de deșeuri municipale menajere. O cifră penibilă, care expune Ploieștiul unor sancțiuni drastice, motiv pentru care contractul Primăriei cu firma Rosal ar trebui reziliat imediat!, susţine jurnalistul Valentin Lazăr în publicaţia ziaruloamenilorbuni.ro

În luna decembrie 2012, prin hotărârea Consiliului Local nr. 476 din 20 decembrie s-a stabilit că asociațiile de proprietari, casele individuale, instituțiile publice și agenții economici au obligația ca de la 1 ianuarie 2013 să colecteze selectiv deșeurile (hârtie-carton, mase plastice/folii/PET, metal și sticlă). De asemenea, Rosal Ploiești, prin aceeași hotărâre, trebuia să asigure sistemul de colectare selectivă și să stabilească împreună cu persoanele fizice și președinții/administratorii asociațiilor de proprietari o dată și un orar, pe bază de program, pentru ridicarea deșeurilor colectate selectiv.

Multe vorbe, fapte ioc

Am fost curioși să aflăm, după patru luni de colectare selectivă, care sunt rezultatele Rosal. Semnalele pe care le primisem din oraș nu erau deloc îmbucurătoare. În unele zone angajații de la această firmă nu au ajuns deloc. În alte părți au venit și au stabilit împreună cu clienții lor un program de ridicare a deșeurilor colectate selectiv după care luni de zile nu a venit nimeni să ridice deșeurile. De asemenea, în alte zone au ridicat cu aceeași mașină și hârtia, și masele plastice, și sticla. Ce mai, haos și debandadă!

Bineînțeles, haosul pe care l-au provocat în oraș se vede și în cifrele oficiale comunicate de RASP Ploiești, regia desemnată să supravegheze activitatea acestei firme.

Citeşte text

Articolul in Actualitatea prahoveană >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate finale Evaluarea Națională 2025. Număr redus de contestații depuse de elevi. Câți au avut nota crescută

HotNews acum 2 ore
Peste 19.100 de contestații au fost depuse de elevii care au dat Evaluarea Națională 2025, anunță Ministerul Educației, care astăzi a publicat rezultatele finale de la Evaluarea Națională. După rezolvarea contestațiilor, numărul mediilor egale sau m

Un băiat de 11 ani este dat dispărut în București. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

HotNews acum 2 ore
Polițiștii Capitalei anunță joi că un băiat în vârstă de 11 ani a dispărut din Sectorul 2 și solicită sprijin pentru găsirea acestuia. Dispariția copilului a fost semnalată bucureștenilor inclusiv prin mesaj RO-Alert. „La data de 9 iulie 2025, Poliţ

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 4 ore
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Atenționare de Cod galben de vânt în opt județe, după câteva zile pline de alertă roșie

Mediafax acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o atenționare Cod galben care vizează intensificări ale vântului în opt județe din țară, valabilă între orele 10 și 20. În zona joasă a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Mehedinți, precum și

PNL organizează sâmbătă Congresul Extraordinar pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la preşedinţia partidului, 10 candidaţi pentru poziţia de prim-vicepreşedinte

News.ro acum 23 minute
Partidul Naţional Liberal organizează, sâmbătă, Congresul Extraordinar, pentru alegerea noii echipe de conducere la nivel naţional. Congresul se va desfăşura la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1200 de delegaţi. Ilie Bolojan este singurul candid

Ministerul Culturii, 300.000 euro pentru festivalul Rock Posada condus de propriul director

Gazeta de Bistrita acum 21 minute
FOTO: Trupa Kempes, Posada Rock Festival, 2017 Facebook Twitter Print WhatsApp Între 2021 și 2025, Ministerul Culturii a alocat 300.000 de euro pentru un festival rock desfășurat la Câmpulung Muscel, sub egida Asociației „Rock Culture”. Organizatoru

Doi şoferi morţi şi un pasager rănit, în urma unui accident pe DN 54, în judeţul Teleorman, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară/ În urma impactului, maşina mică a luat foc. Traficul rutier este blocat

News.ro acum 2 ore
Doi şoferi au murit, iar un pasager a fost rănit, în urma unui accident petrecut, joi, pe DN 54, între localităţile Izlaz şi Gârbov, din judeţul Teleorman, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară. În urma impactului puternic, auto

VIDEO Gafă la Casa Albă. Trump l-a întrebat pe președintele Liberiei unde a învățat engleza, limba oficială a țării sale

HotNews acum 12 ore
Președintele Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu mai mulți lideri din Africa, printre ei aflându-se și președintele Liberiei care a ținunt un discurs în limba engleză, limba oficială a țării sale, scrie Reuters. „Liberia este un prieten vechi al

Angajații din administrația fiscală și financiară protestează în fața Ministerului Finanțelor

Mediafax acum 2 ore
„Protestul exprimă nemulțumirile legitime ale lucrătorilor din administrația fiscală și financiară, dar și ale altor categorii de bugetari care se confruntă cu lipsa dialogului social real și nerespectarea drepturilor profesionale și salariale”, tra

Traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni reluat pe ambele fire! Anunțul CFR SA

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, începând cu ora 08:23, traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni a fost reluat în condiții normale, cu tracțiune electrică și pe firul 2. CFR reamintește faptul că în cursul zilei de ieri

Vremea

București
acum

25°
joi

14°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

18°/24°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

25°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

13°/20°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°