Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Este pentru prima oară când se întâmplă asta cu o ţară din UE. "A fost retrogradată şi ne va afecta pe toţi!"

Publicat in Antena 3, miercuri 12 iunie 2013 ·

Grecia a devenit prima piaţă dezvoltată retrogradată la statutul de piaţă emergentă de către furnizorul de indici bursieri MSCI, deoarece nu mai îndeplineşte criteriile de calificare după scăderea principalului indice al bursei de la Atena cu 83% din 2007.

Astfel, Grecia nu se mai încadrează în criteriile privind obligaţiunile şi facilităţile de creditare, vânzările în lipsă şi transferabilitatea, a anunţat MSCI, cel mai mare furnizor de indici bursieri din lume, a cărui bază de clienţi cuprinde investitori cu active în valoare totală de 7.000 miliarde de dolari, transmite Bloomberg.

"Această retrogradare ne va afecta pe toţi", au declarat reprezentanţii CE pentru Bloomberg.

Qatar şi Emiratele Arabe Unite au fost avansate la statutul de pieţe emergente, în timp ce Marocul a fost retrogradat de la piaţă emergentă la piaţă de frontieră. Coreea de Sud şi Taiwanul au fost menţinute la nivelul de pieţe emergente, iar acţiunile chineze listate pe aceste burse ar putea fi incluse în scurt timp în categoria emergentelor, potrivit unui comunicat al MSCI. Guvernul elen nu a mai fost prezent pe piaţa obligaţiunilor din luna aprilie a anului 2010.

De atunci, Grecia a intrat în două acorduri de finanţare externă cu UE şi FMI în valoare totală de 240 miliarde de euro, însoţite de măsuri dure de austeritate, iar implementarea reformelor structurale a fost întârziară de tensiunile politice şi de protestele populaţiei faţă de reducerea pensiilor şi salariilor.

Economia elenă este în recesiune de şase ani, pierzând aproximativ 20% din PIB în urma programelor de austeritate, în timp ce şomajul a atins cote record. MSCI a început reevaluarea Greciei în luna iunie a anului trecut, iar decizia a fost accelerată de decizia companiei Coca-Cola HBC de a transfera listarea bursieră primară de la Atena la Londra. Anterior, Coca

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 23 minute
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 3 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 27 minute
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

Toboşarul trupei VUNK, Nicu Sârghea, a murit la vârsta de 48 de ani / Trupa anunţă amânarea lansării piesei “Te-am sunat din greşeală” – FOTO / VIDEO

News.ro acum 22 minute
Toboşarul trupei VUNK, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani, anunţul fiind făcut de colegii de trupă pe pagina oficială de Facebook. De asemenea, VUNK anunţă amânarea lansării piesei “Te-am sunat din greşeală”, programată pentru vineri

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 3 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 5 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum o ora
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum 22 minute
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

VIDEO Alexandr Dughin, noi amenințări la adresa României: „Europa de Est va fi neutră sau va fi a noastră. Oameni precum Viktor Orban sau Călin Georgescu înțeleg asta”

HotNews acum 2 ore
Alexandr Dughin, considerat ideologul regimului președintelui rus Vladimir Putin, a amenințat din nou țările din Europa de Est, inclusiv România, într-un interviu acordat politologului american John J. Mearsheimer. „Europa de Est va fi ori neutră, o

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 5 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

1°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°