Ploile au adus din nou inundaţii în Deva. După ce reţeaua de canalizare a refulat în mai multe zone ale municipiului din cauza volumului mare de apă, ploile care au continuat să cadă miercuri au dus la inundarea gospodăriilor din cartierul Bejan, dar şi a parcului.
Din cauza scurgerilor de pe versanţi, pârâul Bejan s-a umflat şi s-a revărsat peste digul construit la marginea parcului iar apa a ajuns în garajele şi gospodăriile din zonă.
Oamenii care locuiesc în zona de la marginea Devei s-au plâns primarului şi reprezentanţilor Apa Prod şi au cerut ca digul să fie înălţat.
„Pompierii şi angajaţii de la Apele Române au fost şi ieri aici, dând o mână de ajutor, iar acum trebuie să găsim o soluţie să oprim aceste ape care vin spre oraş.
S-au pus deja peste 200 de saci de nisip, şi va continua aducerea sacilor, să încercăm să blocăm apele care se scurg de pe versanţi”, a declarat primarul Devei, Petru Mărginean.
Vă recomandăm şi:
FOTO VIDEO Canalizarea Devei a cedat. Străzile au ajuns sub ape: circulaţie aproape imposibilă pe centura oraşului
Un castel al nobililor din Ţara Haţegului a devenit monument al groazei şi nepăsării