Evenimentul Rock în Parc, care se desfăşoară joi şi vineri, în Parcul Carol din Bucureşti, începe zilnic în jurul orei 15.50, capetele de afiş ale festivalului fiind formaţiile The Troggs şi The Animals, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Line up-ul festivalului include trupele The Animals, The Troggs, Riff, Vesperă, Roc4ce, Reborn, Red Cat Bone, Plastik Charm, George Sarluceanu, Tudor Turcu & The Colours, DinUmbra, Loungerie II, 9,7 Richter, Just Another Lie, Burning Table şi Stema.
Organizatorii s-au pregătit temeinic pentru ca publicul să nu fie afectat de vremea imprevizibilă, astfel că o copertină împotriva ploii este deja montantă la Arenele Romane. Aşadar, spectatorii nu au de ce să se teamă de posibilele condiţii meteorologice nefavorabile. În incinta spaţiului de desfăşurare a evenimentului este interzis accesul cu următoarele obiecte: mâncare şi băutură din exterior (inclusiv apă), arme şi obiecte contondente (de tipul bricegelor, cuţitelor), droguri şi alte substanţe interzise de lege.
La Arenele Romane, oferta de mâncare şi băutură va fi îmbelşugată, iar preţurile vor fi la preţuri prietenoase.
Programul începe joi, cu un concert Vespera (15.50), urmat de Rock4ce (16.40), Reborn (17.25), Red Cat Bone (18.15), Plastik Charm (19.10), George Sărluceanu (20.05) şi Tudor Turcu feat. The Colours (21.00). Trupa care este cap de afiş al primei zile, The Troggs, va cânta la ora 22.00.
Vineri, programul este deschis cu un concert Loungerie II (15.40), urmat de DinUmbră (16.40), 9,7 Richter (17.40), Just Another Lie (18.40), Burning Table (19.35) şi Stema (20.30).
Oaspetele special al zilei este trupa Riff, care este programată să cânte de la ora 21.30, urmată de formaţia cap de afiş The Animals (22.30).
Evenimentul Rock în Parc, care se desfăşoară joi şi vineri, în Parcul Carol din Bucureşti, începe zilnic în jur