Trăim vremuri de bejenie, în care totul se desfăşoară pe fast-forward şi lamentările sunt cel mai adesea de prisos. Există trend-uri şi cei care nu „joacă“ în horă sunt catalogaţi fie old-school, fie inadaptaţi. Până şi concertele se desfăşoară pe viteză rapidă, iar publicul meloman este prins cu alte treburi astfel încât o sumedenie de evenimente cu adevărat remarcabile trec pe lângă noi. Fără a fi ştiut despre ele. Sau fără a avea acea curiozitate care să ne împingă să mai ieşim din carapacea cotidiană în care ne scăldăm cu onor. O altă explicaţie plauzibilă pentru absenţa în masă de la concerte poate fi lipsa banilor. Adesea, prin cercurile celor care ascultă muzică se vehiculează ideea conform căreia timişorenii nu mai sunt interesaţi de recitaluri. Că spectacolele sunt prea scumpe, că patronii de cluburi nu reuşesc să aducă ceva interesant şi încearcă să se îmbogăţească pe spatele melomanilor, lista aceasta de frustrări fiind una cât se poate de amplă. Pe de altă parte, unii artişti mainstream din ţara noastră reuşesc să vândă bilete en-gros.

Există o sumedenie de melomani (fie ei rockeri sau de altă factură) care se plâng că intrarea la un concert e prea scumpă, dar în aceeaşi seară cheltuie de două ori preţul biletului de intrare la concert, cu gaşca, „la o băută“. Sau fani înrăiţi ai unei formaţii care preferă să downloadeze pe gratis albumul tocmai lansat. Sau oameni cu conturi bancare babane care fac orice pentru a intra “moka”. Care fac tot posibilul să fie trecuţi pe „guestlist“, acea foaie realizată la fiecare eveniment pe care sunt trecute numele unor persoane care intră pe gratis. Care de obicei include soţiile sau prietenele muzicienilor sau ziarişti. Cei care au pus umărul la realizarea concertului. Sunt vremuri ciudate, în care totul se schimbă, în care respectul şi bunul simţ au devenit nişte noţiuni old-school.

Recent, unul dintre