Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lista căminelor studenţeşti care vor rămâne deschise şi pe vară

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 12 iunie 2013 ·

Studenţii de la UTI şi UAIC care vor să rămână pe timpul verii în Iaşi se pot caza în căminele universităţilor. Tinerii politehnişti pot completa deja fişele tip prin care solicită cazare, urmând să le predea administratorilor de cămin pentru aprobare. Până la data de 14 iulie, vor fi deschise toate căminele studenţeşti, cu un tarif de 4 - 5 lei/zi. După această dată, numai cinci clădiri din campus rămân deschise: T4 pentru studenţii de la ciclul de licenţă sau master, T2 pentru doctoranzi, T20 scara A, T21 şi T8 pentru studenţii căsătoriţi, doctoranzi sau care au locuit acolo pe perioada anului universitar. Tarifele variază de la 8 lei la 11 lei/zi pentru studenţi, în funcţie de condiţiile din cameră, şi de la 5,5 la 7,5 lei/zi pentru doctoranzi. Pentru alte persoane, precum candidaţi la admitere, însoţitori, candidaţi la concursul pentru definitivat sau gradul II, studenţi de la alte universităţi, preţurile se încadrează în intervalul 15 - 18 lei/ zi. Doar două cămine vor rămâne deschise pe timpul verii în campusurile Universităţii „Al.I. Cuza“ - C11 din Codrescu, destinat familiştilor, salariaţilor şi doctoranzilor, şi C3 din Târguşor Copou. Tarifele variază, în funcţie de motivaţia solicitării. Astfel, în cazul studenţilor care vor cazare pentru activităţi didactice, preţurile sunt de 10 lei/zi în C11 şi 15 lei/zi în C3, iar pentru alt tip de activităţi, cresc cu 5 lei. Persoanele din afara instituţiei, în schimb, vor plăti preţuri mult mai mari, de la 40 de lei/loc/zi la 80 de lei, în regim de ocupare single a unei camere. Avantajaţi vor fi doar absolvenţii de liceu care se înscriu la admitere la UAIC, aceştia urmând să plătească 10 - 15 lei. Cererea de cazare trebuie avizată de facultate, dar şi de directorul general administrativ sau de reprezentanţii Direcţiei de Servicii Sociale Studenţeşti.

Studenţii de la UTI şi UAIC care vor să rămână pe timpul

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°