Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iar la Referendum!

Publicat in Pandurul, joi 13 iunie 2013 ·

Anunțul președintelui Băsescu cu privire la declanșarea procedurii de Referendum i-a luat pe mulți politicieni prin surprindere, pentru că nu se așteptau ca după ce Ponta a semnat tratatul de coabitare cu Băsescu să mai fie vreo problemă. S-au culcat pe o ureche crezând că președintele se va mulțumi cu promisiunea că nu va mai fi suspendat și nu-l va mai interesa ce se va întâmpla după ce-și termină mandatul. Se pare că nici acum nu-l cunosc bine pe Băsescu, pentru că altfel ar fi realizat că se va lupta până în ultima secundă cu toate partidele politice pentru respectarea Referendumului din anul 2009, când poporul a decis că-i trebuie un Parlament mult mai mic,cu 300 de parlamentari.

Din tot ce a vrut și a votat atunci poporul s-a ales praful, pentru că acum avem un parlament greoi cu peste 500 de parlamentari, din care mulți penali, împărțiți în două camere, dintre care una este ca și nefuncțională. Președintele comisiei de modificare a Constituției, Crin Antonescu, se pare că doarme în scaun din moment ce s-a făcut că plouă când a fost vorba de introducerea în noua Constituție a prevederilor care să respecte Referendumul din anul 2009. Pentru că nu există nici o șansă să fie respectată voința poporul, președintele a făcut anunțul șoc conform căruia va chema la Referendum iar poporul să se pronunțe cu privire la numărul parlamentarilor și organizarea Parlamentului.

Au fost mulți cei care s-au văietat că un nou Referendum ar genera cheltuieli suplimentare în condițiile în care bugetul este și așa cu petice și găuri… Dacă lucrurile stau așa și comisia de analiză a propunerilor pentru modificarea Constituție nu ține cont de Referendumul din anul 2009, care a fost validat, atunci democrația din România are o mare problemă la capitolul exprimarea dorinței poporului suveran, iar aleșii noștri se comportă în stil dictatorial și golănesc, în sensul că fac d

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat ce va face dacă George Simion va deveni președintele României

Libertatea acum 6 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat în turul doi la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, 7 mai, că dacă președintele AUR, George Simion, va deveni președinte, el nu va face nimic special, dar nu știe ce se va întâmpla cu România pentr

Fum negru deasupra Capelei Sixtine de la Vatican. Nu s-a ales un nou papă

HotNews acum 7 ore
Fum negru s-a ridicat miercuri de la coșul Capelei Sixtine, semnalând că primul scrutin al conclavului nu a dus la alegerea unui nou papă. Ușile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise miercuri, marcând astfel începerea conclavului care îl va

Un tânăr a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia și a rănit grav un agent de pază. Agresorul a fost arestat

Libertatea acum 2 ore
Un bărbat care a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia a fost arestat miercuri de polițiștii polonezi, relatează Reuters.

Victor Ponta REVINE în forță. Fostul candidat lansează o platformă politică

Gandul acum 9 ore
Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta a anunțat, miercuri, că nu renunță la lupta politică și că lansează o platformă politică, după ce acesta a ratat calificarea în turul 2. „Azi m-am întâlnit cu Echipa VP și am luat î

Un autocar cu 20 de persoane s-a izbit de un TIR la Niculițel, județul Tulcea. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Libertatea acum 10 ore
Un accident rutier grav a avut loc miercuri la Niculițel, în județul Tulcea, după ce un autocar în care se aflau peste 20 de persoane s-a izbit violent de un TIR. Echipajele de urgență acționează la fața locului, fiind activat Planul Roșu de interve

Victor Ponta anunţă că îşi face partid, „România pe Primul Loc”. Pe cine va susține în turul II

Adevarul acum 9 ore
Victor Ponta anunţă că își face un nou partid, intitulat Platforma Politică „România pe Primul Loc”, o structură politică în care se reunesc PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român.

Marius Tucă Show începe joi, 8 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Nicuşor Dan: România nu-şi permite o aventură, nu-şi permite să vorbească despre Georgescu premier

BusinessMagazin acum 10 ore
„România nu-şi permite o aventură în momentul ăsta, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de alegere anticipate, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de Călin Georgescu prim-ministru, omul care vorbeşte de revendicări te

Trei tineri au ajuns la spital după un accident rutier în Timișoara

Mediafax acum 7 ore
Potrivit primelor cercetări, un tânăr de 23 de ani ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o tânără de 22 de ani. În urma impactului, ambii șoferi, dar și o pasageră în vârstă de 20 de ani aflată în autoturismul condus de t

„Nu spionăm prieteni”. Danemarca anunță că îl va convoca pe ambasadorul SUA la discuții

HotNews acum 8 ore
Ministrul danez al afacerilor externe, Lars Lokke Rasmussen, a anunțat miercuri că îl va convoca pe ambasadorul american în Danemarca pentru discuții, după articolul în care Wall Street Journal a relatat că Washingtonul a ordonat serviciilor de info

Vremea

București
acum

12°
joi

11°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/14°
dum.

7°/18°
Iasi
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

8°/10°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/12°
Constanta
acum

12°
joi

12°/17°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/18°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/9°
Timisoara
acum

joi

9°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/15°