Parlamentul României funcţionează pe un singur principiu, acela că nu dau turcii.

În mai puţin de trei săptămâni se încheie prima sesiune parlamentară a celui mai dens legislativ din toată istoria României. Şi nu doar cu cel mai numeros efectiv, dar şi unul dintre cele mai neproductive. Un post de televiziune le-a făcut aleşilor pontajul celor patru luni trecute din această sesiune (a mai rămas iunie), rezultând că abia-abia dacă au muncit un sfert din această perioadă. Chiar şi aşa, pare mult în comparaţie cu aşteptările celor care i-au trimis în Parlament. Puteau foarte bine să nu lucreze deloc, pentru că nu se tem că ar avea de dat socoteală cuiva. Ba mai mult, îi şi ignoră cu nesimţire pe alegătorii care au cerut încă de acum trei ani şi jumătate - printr-un referendum validat legal, nu chinuit precum cel de astă-vară - un Parlament mai mic, cu numai 300 de mandate, în speranţa că va fi mai eficient şi mai puţin risipitor de bani publici. În schimb, se grăbesc să coboare nivelul prezenţei la viitoarele referendumuri la numai 30 de procente, ca să fie siguri că proiectul de schingiuire a Constituţiei va fi votat (eventual după o mică indexare a pensiilor). Apoi, prin tradiţie, vor spera că până la următoarele alegeri potenţialul votant va mai uita de trăsnăile comise şi că românii nu-s ca turcii şi cu atât mai puţin ca bulgarii. S-a văzut asta şi anul trecut, iar astăzi aproape toată lumea (ori cel puţin 7,4 milioane) e fericită. Sau nu?

Între timp, numeroaselor proiecte de lege restante tocmai li s-a mai adăugat unul: cel care care vizează declararea insolvenţei pentru administraţiile teritoriale. După adoptare, va fi ca un colac de salvare aruncat din Palatul Parlamentului către acele comunităţi asediate de creditori şi care cer încontinuu ajutor guvernamental. Sau, dacă vreţi, un exemplu de grijă manifestată de una din cele mai risipitoare