Excluderea sau păstrarea Stelei în Champions League continuă să fie privită ca o chestiune de viaţă şi de moarte. Viaţa e întrupată de accesul în competiţie, în vreme ce lăsarea acasă a campioanei României pare echivalentă cu moartea cea mai cruntă. Adică dacă Steaua nu merge în Europa, înseamnă că urmează să piară necondiţionat în cel mai scurt timp.

Fără a recurge neapărat la filosofia lui Bölöni, care spune că din orice cădere trebuie să-ţi extragi forţa de a reveni, putem observa că alţii au reuşit să supravieţuiască unor încercări şi mai grele. Ieri, Malaga a fost scoasă din competiţiile UEFA pentru probleme financiare.Dacă nu vă aduceţi aminte, Malaga a fost la câteva secunde de a elimina Borussia Dortmund. E greu de închipuit că vom vedea puhoaie de andaluzi în lacrimi, ci vom observa mai degrabă un club care pe viitor va fi mai atent cu banii şi cu datoriile.

Cel mai elocvent caz al supravieţuirii după suspendare sunt însă englezii din urmă cu 25 şi mai bine de ani. Cum ştim, după Heysell 1985 cluburile din Anglia au fost suspendate pe termen nelimitat din cupele europene. Una dintre beneficiare a fost însăşi Steaua, care în drumul ei spre Sevilla, a dat în sferturi de finală peste Lahti, şi nu peste Everton, de exemplu, care era campioana la zi a Angliei. Britanicii n-au împreunat mâinile pe piept, ci şi-au văzut de treabă. La Mondialul din 1986 i-a eliminat în sferturi henţul lui Maradona, iar patru ani mai târziu, în 1990, au avut poate cea mai bună echipă naţională a lor din ultimii 30-40 de ani. Cu Lineker, cu Gascoigne tânăr şi încă neîmbibat, cu Waddle, care a şi ratat penaltyul decisiv din semifinala cu RFG. Dacă ajungeau în finală, probabil că şi englezii ar fi trecut de Argentina, care era decimată de suspendări şi de accidentări. Şi ar fi luat titlul mondial după cinci ani de excludere a cluburilor din Europa!

În toţi aceşti