Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiscul a recuperat aproape 7 milioane de lei din evaziune

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 13 iunie 2013 ·

Inspectorii fiscali au recuperat peste 6,7 milioane lei în urma controalelor derulate în luna mai. În această perioadă au fost efectuate 171 de verificări, din care 105 inspecţii parţiale, 12 controale inopinate, două cercetări la faţa locului şi un control încrucişat. Cu ocazia verificărilor, spun oficialii Finanţelor, a fost atrasă suplimentar la bugetul general consolidat suma totală de 6,7 milioane lei, din care 6 milioane lei reprezintă diferenţe de impozite şi taxe, şi a fost diminuată pierderea fiscală cu 1,4 milioane lei. „În acţiunile de inspecţie desfăşurate în luna mai 2013, organele de specialitate din cadrul Activităţii de Inspecţie Fiscală Vrancea au constatat nerespectarea prevederilor legale în domeniul fiscal în principal la agenţii economici care desfăşoară activitate în domeniile: industrie metalurgică, construcţii, comerţ cu ridicata, agroalimentare, comerţ cu amănuntul. În urma inspecţiilor generale şi parţiale efectuate au fost instituite 9 măsuri asiguratorii în valoare de 2.083,67 mii lei, măsuri luate când s-a considerat că există pericolul ca agentul economic să se sustragă, să îşi ascundă, ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea“, au afirmat reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice.

Aceştia au precizat că au fost înaintate organelor abilitate pentru continuarea cercetărilor două sesizări penale, cu un prejudiciu adus bugetului general consolidat în valoare totală de 122 mii lei. De asemenea, finanţiştii au întreprins 30 de acţiuni de control inopinat şi 5 cercetări la faţa locului „în vederea impulsionării încasării arieratelor provenite din deciziile de impunere emise şi soluţionării unor adrese din partea Biroului Judeţean de Informaţii fiscale, Gărzii Financiare Vrancea, unor persoane fizice sau organe fiscale din aria de competenţă a direcţiei generale“.

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 12 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

21°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°