Certificatele fiscale eliberate de municipalitate vor fi mai greu de falsificat. "Începând din 17 iunie, vom implementa un sistem de securizare a certificatelor de atestare pentru stingerea creanţelor fiscale care va consta în aplicarea unui timbru sec pe documentul final pentru a limita posibilităţile de falsificare", a declarat viceprimarul Ovidiu Mureşan, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.
Securizarea certificatului fiscal se va face prin aplicarea unui autocolant care va fi ştanţat în formă de sigiliu, astfel încât să facă remarcat, în relief, pe ambele părţi ale documentului.
Pentru aplicarea timbrului sec, municipalitatea a achiziţionat trei ştanţe la un preţ de 500 lei bucata şi mai multe autocolante. Directorul adjunct al Direcţiei Economice, Sorin Iacob, a făcut în faţa jurnaliştilor o demonstraţie cu privire la modul în care se aplică timbrul sec pe certificatul fiscal, iar în funcţie de dexteritatea funcţionarului, procedura nu prelungeşte eliberarea documentului cu mai mult de două minute.
"Până luni vom înştiinţa toate instituţiile şi entităţile care operează cu astfel de documente, inclusiv notarii şi instituţiile bancare, ca începând din 17 iunie să verifice aplicarea sigiliului, precum şi integritatea acestuia", a declarat directorul economic al Primăriei, Eduard Florea.
Certificatul fiscal este documentul care atestă creanţele fiscale ale contribuabilului şi este solicitat în cazul înstrăinării de bunuri purtătoare de sarcini fiscale, de la autovehicule şi imobile până la terenuri, sau, în cazul firmelor care se înscriu la licitaţii, pentru a atesta lipsa datoriilor faţă de bugetul local.
Anual municipalitatea eliberează nu mai puţin de 35.000 de certificate fiscale. Taxa este de 20 lei pentru eliberarea documentului pe loc, respectiv de 4 lei în cazul eliberării acestuia în mai mult de 48 de ore. Primăria Oradea