Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezbateri despre democraţie şi voluntariat

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 12 iunie 2013 ·

Un grup de 20 de elevi de la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza“ din Focşani a aflat lucruri interesante despre voluntariat şi democraţie, în cadrul proiectului „Educaţie pentru democraţie“, susţinut de Asociaţia „Pro Democraţia“. Discuţiile au fost libere între elevi şi cadrele didactice implicate. Dezbaterea de ieri s-a intitulat „Voluntariatul, criteriu de admitere în învăţământul superior?”.

Cei 20 de elevi, participanţi la eveniment, au descoperit printr-o metodă interactivă beneficiile, dar şi dezavantajele pe care le presupune voluntariatul. Proiectul „Educaţie pentru democraţie“ este coordonat de profesoara Gabriela Obodariu, preşedinte al Asociaţiei „Pro Democraţia“ Club Focşani, iar printre moderatorii evenimentului s-a numărat şi Cristian Gîrneaţă, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Vrancea, alături de directorul Colegiului Naţional „Al. I. Cuza“, Marius Poll. Au mai luat cuvântul Oana Ghibirdic, Sergiu Mocanu şi Ana-Maria Chiriţoiu.

De altfel, în cadrul Colegiului Naţional „Al. I. Cuza“, profesoara Gabriela Obodariu desfăşoară cu elevii un opţional intitulat „Educaţie pentru Democraţie“, unde elevii sunt ajutaţi să înţeleagă cum funcţionează un stat democratic, dar şi ce implicaţii poate avea democraţia asupra vieţii de zi cu zi a oamenilor.

Un grup de 20 de elevi de la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza“ din Focşani a aflat lucruri interesante despre voluntariat şi democraţie, în cadrul proiectului „Educaţie pentru democraţie“, susţinut de Asociaţia „Pro Democraţia“. Discuţiile au fost libere între elevi şi cadrele didactice implicate. Dezbaterea de ieri s-a intitulat „Voluntariatul, criteriu de admitere în învăţământul superior?”.

Cei 20 de elevi, participanţi la eveniment, au descoperit printr-o metodă interactivă beneficiile, dar şi dezavantajele pe care le presupune voluntariatul. Proiectul „Educaţie

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 30 minute
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum o ora
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum o ora
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum 42 minute
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

Un atac cibernetic la compania aeriană Japan Airlines provoacă întârzierea unor zboruri

News.ro acum o ora
Compania aeriană Japan Airlines (JAL) anunţă joi restabilirea sistemelor sale informatice în urma unui atac cibernetic care a provocat întârzieri ale unor zboruri şi a obligat o întrerupere temporară a vânzării de bilete, ultimul dintr-o serie de at

Stare de urgență în Rusia din cauza unei scurgeri de țiței provocate de două petroliere în Marea Neagră

Adevarul acum 40 minute
Rusia a declarat joi, 26 decembrie, stare de urgenţă la nivel federal din cauza unei scurgeri de ţiţei cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a transmis Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, conform Agerpres.

Atac sângeros la Nikopol. Cel puțin opt persoane au fost rănite

Adevarul acum 30 minute
Cel puţin opt persoane au fost rănite într-un atac rusesc asupra oraşului Nikopol din sudul Ucrainei, au raportat joi autoritățile.

Rusia încearcă să minimalizeze speculaţii prin care este acuzată de doborârea avionului Azerbaijan Airlines în Kazahstan

News.ro acum 4 ore
Rusia şi Kazahstanul încearcă să tempereze speculaţii cu privire la cauza prăbuşirii unui avion aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines, iar Kremlinul cere să se aştepte rezultatul investigaţiei, după ce un oficial ucrainean din cadrul securi

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 53 minute
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, pe DN 2, în afara localităţii Roşiori din judeţul Suceava, a avut loc un accident rutier grav. În incident au fost implicate o cisternă fără încărcătură şi o maşină. În urma

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°