Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papa Francisc a recunoscut corupţia şi existenţa unui grup de lobby gay în cadrul Curiei romane

Publicat in Flacara Iasului, miercuri 12 iunie 2013 ·

Papa Francisc a recunoscut dificultatea reformării Curiei romane, evocând un "curent de corupţie" şi existenţa unui grup de "lobby gay", potrivit unor clerici latino-americani care au prezentat un rezumat al unei întâlniri recente cu Papa.

Întrebat despre acest lucru, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, preotul Federico Lombardi, a subliniat că este vorba despre o "întâlnire privată", la care nu a fost prezent, despre care "nu are niciun comentariu de făcut" şi nu "poate judeca".

Reforma Curiei (Guvernul Bisericii Catolice), vrută de "aproape toţi cardinalii" în cursul unor reuniuni pregătitoare în cadrul ultimului Conclav, este un demers "dificil", a recunoscut Papa, într-o audienţă acordată la 6 iunie unor reprezentanţi ai Confederaţiei Latino-americane şi Caraibilor a credincioşilor şi credincioaselor (CLAR).

Potrivit unei sinteze a acestei întâlniri de aproximativ o oră, prezentate la 11 iunie de site-ul catolic progresist Reflexión y Liberación, dezvăluită marţi de presă la Roma, Papa a adăugat că "în (cadrul) Curiei există oameni cu adevărat sfinţi, dar există şi un curent de corupţie".

"Se vorbeşte despre (un grup de) «lobby gay» şi este adevărat, el există. Trebuie să vedem ce putem face", a mai declarat Francisc, potrivit acestui rezumat.

"Eu nu pot să fac eu-însumi reforma", continuă el, recunoscând că este foarte "dezorganizat". Acest efort va fi susţinut de un grup de opt cardinali pe care Papa i-a numit şi care urmează să se reunească pentru prima dată, în mod oficial, la Roma, în octombrie.

Dacă aceste declaraţii sunt autentice, ar fi pentru prima dată când un papă a vorbit atât de direct despre o problemă atât de sensibilă.

Înaintea alegerii Papei Francisc, o serie de ziare italiene au evocat existenţa unui grup de "lobby gay", care ar fi totodată un grup de presiune şi victima şantajării unor prelaţi la Vatican

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 11 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 11 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 9 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 5 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°