Lipsa acută de personal medical şcolar din Balş este pe punctul de a se rezolva, cel puţin parţial. Administraţia locală a oraşului de pe Olteţ a scos la concurs două posturi de asistenţi medicali şcolari, care, dacă vor trece toate probele, vor putea să ocupe locurile rămase vacante la Şcoala Gimnazială „Mihail Drumeş” şi Colegiul Tehnic „Nicolae Bălcescu”.
La selecţia dosarelor s-au înscris trei persoane, dintre care numai două au trecut mai departe. Urmează proba scrisă şi interviul, care vor avea loc pe 16 iunie şi respectiv 20 iunie. Dacă aceştia vor obţine punctaj de trecere şi dacă nu vor exista contestaţii, asistenţii medicali principali şcolari îşi vor ocupa posturile începând cu luna iulie.
„Această problemă a lipsei de cadre medicale şcolare este una extrem de gravă, deoarece sunt luni bune de când au fost vacantate aceste posturi, timp în care am rămas descoperiţi. Concursul se adresează cabinetului şcolar numărul trei, iar dacă persoanele care au trecut de proba dosarelor vor obţine punctaje de trecere şi la celelalte două probe, acestea vor putea să ocupe posturile cel mai devreme în luna iulie”, a declarat Mariana Moţatu, inspector resurse umane în cadrul Primăriei Balş.
Deficit de doi medici şcolari
În prezent, în Balş există un singur medic şcolar, care trebuie, de multe ori, să se împartă la cei aproape patru mii de elevi care studiază în şcolile din localitate atunci când problemele medicale depăşesc atribuţiile asistenţilor medicali.
„Alte două posturi de medici şcolari care au fost vacantate sunt următoarea noastră prioritate după ce vor fi ocupate cele două locuri de asistenţi medicali şcolari. Vom căuta să rezolvăm cât se poate de repede aceste probleme, pentru că, până la urmă, este vorba de copii, iar atenţia în acest caz trebuie să fie sporită”, a mai declarat Mariana Moţatu.