Traian Băsescu a afirmat, ieri seară, în cadrul unei emisiuni televizate, că ideea domniei sale legate de declanşarea unui referendum pe tema Parlamentului unicameral cu 300 de aleşi nu trebuie să ducă la o "vară politică fierbinte", transmit surselor de presă.
Şeful statului şi-a exprimat convingerea că se poate avea un dialog civilizat cu Victor Ponta şi cu Crin Antonescu.
Domnia sa a mai adăugat: "Aici discutăm despre un punct de vedere total diferit de cel al Parlamentului şi eu nu am un acord de coabitare cu Parlamentul. Am un acord cu Guvernul pentru că suntem două segmente ale Executivului. Şi vă asigur că dacă respecta referendumul, nu aveam nicio problemă nici cu Parlamentul, stăteam o vară la Neptun. Dar datorită referendumului, nu o să pot face cum îmi place mie, să ies aşa. cu o şalupioară pe mare, să mă tot duc...".
F. A. Traian Băsescu a afirmat, ieri seară, în cadrul unei emisiuni televizate, că ideea domniei sale legate de declanşarea unui referendum pe tema Parlamentului unicameral cu 300 de aleşi nu trebuie să ducă la o "vară politică fierbinte", transmit surselor de presă.

F. A.