Pe o colină înaltă, Constantin-Vodă Şerban, fiul lui Radu-Vodă Şerban şi al unei preotese, decide să zidească o mânăstire bogată şi înzestrată cu multe turle. De la începuturile sale, biserica a inspirat respect şi admiraţie pentru toţi bucureştenii, meritul de a se afla în fruntea tuturor bisericilor din ţară nefiind contestat de nimeni. Lucrările au durat ani buni, iar cheltuielile au fost pe măsură.
Adevarul. ro vă prezintă o nouă temă a Bucureştiului de altădată, de data aceasta vizează începuturile bisericii Patriarhiei. Istoricul G.I. Ionnescu descrie cu lux de amănunte, în cartea „Istoria Bucureşcilor“, cum a luat naştere cel mai important lăcaş de cult din România.
Biserica Patriarhiei a atras atenţia celor mai înalte feţe bisericeşti din vremea aceea
În anul 1657, Bucureştiul este vizitat pentru prima dată de Patriarhul Macarius şi diaconul său, Paul din Aleppo. Denumirea noii mânăstiri nu era stabilită, însă dimensiunile uriaşe ale bisericii lui Constantin-Vodă Şerban în raport cu celelalte biserici bucureştene de la 1654 anunţa o adevărată bijuterie arhitectonică.
Proiectanţii noului lăcaş de cult au fost Radu Logofetul, urmaş al familiei Dudeşcilor, şi Gheorghe Şufariul, renumiţi la acea vreme în domeniul arhitectural.
Noul lăcaş de cult avea patru turle, o tindă largă, ziduri puternice şi un acoperiş învelit în plumb, care i-a atras atenţia lui Paul din Aleppo. În interiorul ei, biserica avea 12 stâlpi din bucăţi rotunde de piatră, care aminteau de cei 12 apostoli. Biserica a fost sfinţită de însuşi Patriarhul Macarius, însoţit de clerul bucureşten.
Când construcţia mânăstirii era aproape gata, ziditorul ei hotărâse să-i pună hram pe împăraţii Constantin şi Elena.
Sfinţirea Mitropoliei, prilej de sărbătoare pentru toţi bucureştenii
În timpul ridicării biseric