Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dobânzile oferite de bănci la depozitele în lei s-au micşorat

Publicat in Bursa, joi 13 iunie 2013 ·

* 11 bănci oferă dobânzi sub nivelul dobânzii cheie a BNR

* La Bank of Cyprus, dobânzile la depozite ajung până la 6,25%, conform datelor site-ului instituţiei

Un sfert din băncile prezente în ţara noastră oferă dobânzi la depozitele în lei sub dobânda cheie, stabilită de Banca Naţională a României (BNR), la 5,25%.

Dacă, după primul trimestru al anului, băncile greceşti dominau piaţa cu cele mai mari dobânzi, oferind 5,5% şi 7% şi menţinându-se la cel mai ridicat nivel faţă de anul trecut, lucrurile par să se fi schimbat spre finalul celui de-al doilea trimestru al acestui an.

În timp ce ATE Bank continuă, încă de la începutul anului, să fie instituţia care oferă cele mai mari dobânzi din piaţă la depozitele în lei - 7% pentru cele constituite pe o perioadă de o lună şi, respectiv, un an, şi 7,15% în cazul celor cu scadenţa la trei, şase sau nouă luni - la începutul acestei luni, la polul opus, se află Millennium Bank, care, pentru sume între 500 şi 20.000 lei, oferă dobânzi de 4%, şi austriecii de la BCR, unde dobânzile la depozitele la un an ajung la 4,45%.

Alte bănci care oferă un procent mai mic decât dobânda de politică monetară a BNR, la depozitele în lei, cu scadenţa la un an, sunt: BRD, care oferă maxim 4,85%, Raiffeisein unde dobânzile nu depăşesc 4,8%, Unicredit Ţiriac Bank, unde este oferit maxim 4,5%, Romanian International Bank, care practică dobânzi de 4,75%, Garanti Bank, care oferă 5,05%, şi Credit Europe Bank, Credit Agricole, RBS şi ING Bank, unde clienţii primesc dobânzi de 5% la depozitele în lei. În total, sunt unsprezece instituţii de credit, care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa autohtonă şi care oferă dobânzi mai mici de 5,25%.

La patru bănci, însă, dobânzile la depozitele în lei scadente la un an egalează rata dobânzii de politică monetară a BNR. Acestea sunt: CEC Bank, Alpha Bank, Intesa Sanpaolo Ban

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°