Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii au împărţit 500 de scrisori locatarilor din Micro 14

Publicat in Gazeta de Nord Vest, miercuri 12 iunie 2013 ·

În cadrul campaniei de prevenire a furturilor din locuinţe „Nu-ţi scăpa casa din ochi!” iniţiată de Poliţia Română, poliţiştii de proximitate şi de prevenire sătmăreni au organizat, marţi, o nouă acţiune preventivă, a cincea de acest gen, desfăşurată în municipiul Satu Mare de la începutul campaniei şi până în prezent. De această dată scrisorile cu mesaje preventive distribuite cetăţenilor au ajuns la proprietarii a peste 500 de apartamente din cartierul Micro 14. Cei cinci poliţişti care au participat la acţiune au purtat discuţii cu cetăţenii găsiţi acasă, în special cu cei care locuiesc la parter sau la etajul 1, recomandându-le să închidă geamurile şi balcoanele pe timpul nopţii sau atunci când nu pot supraveghea încăperea respectivă, precum şi uşile de la intrare, chiar dacă sunt persoane în locuinţă. Cu această ocazie, poliţiştii au observat un comportament destul de precaut al proprietarilor vizavi de propriile locuinţe, dintre aspectele pozitive fiind amintite: montarea gratiilor la parter, verificarea persoanelor care sună la interfon, existenţa uşilor de înaltă siguranţă, relaţii de bună vecinătate între cetăţeni, factori care au influenţat dinamica furturilor din locuinţe în acest cartier, în sensul scăderii acestora în ultima perioadă. Acţiuni similare se desfăşoară în această perioadă în toate oraşele din judeţ, distribuirea scrisorilor către cetăţenii de la blocuri fiind urmată în luna iulie de organizarea de către poliţişti a unor întâlniri cu grupuri ţintă şi distribuirea unor broşuri informative. Pavel Prodaniuc

În cadrul campaniei de prevenire a furturilor din locuinţe „Nu-ţi scăpa casa din ochi!” iniţiată de Poliţia Română, poliţiştii de proximitate şi de prevenire sătmăreni au organizat, marţi, o nouă acţiune preventivă, a cincea de acest gen, desfăşurată în municipiul Satu Mare de la începutul campaniei şi până în prezent. De această

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 4 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 12 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 5 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 7 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 12 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 9 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 13 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”

Mediafax acum 5 ore
Summitul pentru pace privind Ucraina are loc în Elveţia, în perioada 15-16 iunie, iar la acest eveniment şi-au confirmat participarea reprezentanţi din peste 90 de ţări. În cadrul întâlnirii, aceştia au purtat discuţii pentru ca războiul de agresiun

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 12 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

16°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°