Dosar România din 13 iunie prezintă două noi poveşti: una despre trecut, cealaltă despre viitor. Joi seară, de la ora 22.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+, emisiunea de publicistică Dosar România, realizată de Răzvan Butaru, aduce telespectatorilor reportaje, documentare şi anchete despre istoria pe care o trăim zilnic, dar pe care uneori, din diferite motive, o ignorăm.
În primul reportaj, Gabriel Geamănu îi cunoaşte pe câţiva dintre supravieţuitorii acestui înfricoşător loc de detenţie, denumit şi „Colonia Dunării". La Sighet au fost închişi, torturaţi şi ucişi lideri ai partidelor politice, scriitori, ziarişti, diplomaţi, istorici, episcopi greco şi romano-catolici, dar şi oameni simpli, ba chiar şi elevi ori studenţi care s-au opus celui mai crud regim politic, comunismul. La 50 de ani de la eliberare, pentru prima oară, supravieţuitorii celulei 74 de la Închisoarea Sighet îşi spun poveştile, în filmul Despre nişte supravieţuitori, realizat de Gabriel Geamănu.
Cel de-al doilea reportaj, Români printre stele, realizat de Codruţa Angelescu, spune povestea elevilor liceului Mircea cel Bătrân din Constanţa, elevi ale căror proiecte sunt premiate de NASA în fiecare an. Tinerii proiectează staţii spaţiale care ar urma să fie locuite de pământeni, iar ideile lor ajung să fie aplicate în misiunile spaţiale americane. Cine sunt aceşti copii, cum gândesc ei şi cine îi îndrumă în acest Univers în care ei înşişi sunt nişte stele, aflaţi la Dosar România din această săptămână.
Despre Dosar România
TVR 1 şi TVR HD transmit din 23 mai o nouă emisiune de publicistică de televiziune - Dosar România. Realizată de Răzvan Butaru, emisiunea prezintă telespectatorilor, în fiecare joi seară, de la ora 22.00, reportaje, documentare şi anchete despre istoria pe care o trăim zilnic, acum, în momente de criză acută. Falimentul, la propr