Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TISE vine în România,dar nu pentru "Oltchim"

Publicat in Bursa, joi 13 iunie 2013 ·

* Trei oferte serioase pentru "Oltchim"

* Vizita ruşilor la Palatul Victoria ar fi o chestiune de zile, potrivit unor surse

Mai ştiţi povestea cu băieţelul care a strigat de prea multe ori "lupul"? Cam aşa pare şi vizita conducerii TISE în ţara noastră, aşteptată încă din toamna anului trecut. Mai mulţi oficiali guvernamentali au tot declarat că trebuie să vină TISE în ţara noastră, dar evenimentul nu a avut loc. Ei, de data asta, deşi nu mai pare credibil, TISE chiar se pregăteşte să ne facă o nouă vizită.

Premierul Ponta perfectează detaliile unei întâlniri între domnia sa şi conducerea gigantului rus TISE, ne-au spus surse apropiate situaţiei. Conducerea TISE este aşteptată la Palatul Victoria în următoarele zile, mai afirmă sursele noastre, care ne-au precizat: "Premierul aşteaptă un răspuns pentru data vizitei, care se doreşte discretă. Conducerea TISE nu doreşte un eveniment de presă. Cel mai probabil, Guvernul va da un comunicat".

Deşi mulţi leagă interesul TISE în România de subiectul privatizării Oltchim (compania rusă a depus o ofertă preliminară în urmă cu un an, dar nu a mai participat în etapa finală din toamnă), se pare că ruşii nu mai sunt interesaţi să preia Oltchim, conform surselor citate.

TISE îşi dorea combinatul vâlcean, dar la pachet cu logistica petrolieră din Portul Constanţa (OIL Terminal), cu Conpet, rafinăria Arpechim şi cu sursele de energie electrică şi termică pentru platforma Oltchim din Râmnicu Vâlcea şi platforma Arpechim din Piteşti. Guvernul, însă, n-ar fi încântat, potrivit surselor noastre, de vânzarea Conpet şi Oil Terminal, iar TISE n-ar avea ce să facă doar cu Oltchim.

În luna noiembrie 2011, ministrul Economiei de atunci, Ion Ariton, a primit delegaţia companiei ruse TISE, care s-a arătat, la vremea res-pectivă, interesată în achiziţionarea Oltchim. Delegaţia rusă a fost condusă de director

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Nicușor Dan și-a publicat declarația de AVERE. Documentul include și donațiile primite de șeful statului în campania electorală

Gandul acum 44 minute
Președintele României, Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere pe site-ul Administrației Prezidențiale, la scurt timp conferința de presă de luni dimineață. Documentul semnat include și donațiile și împrumuturile primite în campania electoral

Calendar Bacalaureat 2025, sesiunea din toamnă. Au început înscrierile pe 14 iulie. Când au loc probele scrise

Gandul acum 17 minute
Calendar Bacalaureat 2025, sesiunea din toamnă. Luni, 14 iulie 2025, este prima zi de înscriere pentru candidații care doresc să susțină „examenul maturității” în toamna acestui an. Află mai jos, în articol, în ce interval au loc înscrierile, când v

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 19 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 2 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 3 ore
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Reuters: Două treimi dintre membrii biroului Departamentului Justiţiei care apărau în instanţă politicile lui Trump au demisionat. Posturile vacante sunt ocupate de persoane numite politic

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Unitatea din Departamentul Justiţiei (DOJ) din SUA însărcinată cu apărarea în instanţă împotriva contestărilor juridice ale politicilor emblematice ale administraţiei Trump – cum ar fi restricţionare

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 7 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 3 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

33°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°