Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO Gala Premiilor Media în Excelenţă. Cotidianul „Adevărul“ l-a premiat pe chirurgul clujean Teofil Lung pentru cele peste 2.500 de vieţi salvate

Publicat in Adevarul, joi 13 iunie 2013 ·

Agenţia clujeană de PR Amprenta a organizat marţi seara, 12 iunie, cea de-a zecea ediţie a „Galei Premiilor Media în Excelenţă“, la Grand Hotel Italia. Gazda acestui eveniment a fost vedeta de televiziune Alessandra Stoicescu. Fiecare instituţie media din Cluj-Napoca a desemnat şi premiat o personalitate care a schimbat, în felul său, destinul unor oameni.

La eveniment au participat cei mai importanţi oameni din Cluj-Napoca din toate domeniile, de la scriitori, medici, oameni de afaceri, oameni politici, până la bloggeri şi oameni de presă.

Lungul şir al premiilor a început cu cei de la Transilvania L!ve care au acordat premiul pentru debutul în cariera TV interpretului de muzică popular Aurel Tămaş.

Distincţia (diploma şi un mic trofeu) a fost înmânată de Sabin Gherman care a urcat a doua oară pe scenă şi din partea portalului de ştiri Citynews premiind-o pe scriitoarea Florina Iliş.

„Cred într-o România care îşi valorizează poveştile“, a declarat omul de presă Sabin Gherman.

Jurnaliştii de cotidianul „Făclia“ i-au premiat pe scriitorii Horia Bădescu şi Irina Petraş (aceasta din urmă este preşedintele filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor), cei de la TVR Cluj pe Decebal Cotoc, cel care a creat, în urmă cu 10 ani, această „Gală a Premiilor Media în Excelenţă“, iar Bianca Pădurean de la site-ul de ştiri clujtoday.ro pe Emilia Botezan de la Biroul Relaţii Externe din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.

Jurnaliştii maghiari de la cotidianul Szabadság au acordat un premiu viceprimarului Anna Horvath, prima femeie viceprimar a Clujului.

Cotidianul „Adevărul“ l-a nominalizat pe reputatul chirurg clujean Teofil Lung de la Clinicii de Chirurgie Maxilo-Facială pentru profesionalismul de peste 40 de ani şi pentru cele peste 2.5000 de vieţi salvate.

„Le mulţumesc pacienţilor care s-au încăpăţânat să trăiască şi sunt peste 2.500 de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 6 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 12 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 10 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 4 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Maia Sandu, la Summitul Moldova-UE: „Kremlinul și vocile sale cunosc doar șantaj și control/ Vor să ne taie accesul la fonduri, parteneriate și speranță”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia că vrea să taie „accesul la fonduri, la parteneriate, la speranţă” al ţării sale, informează Agerpres. Ea a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la finalul summit-ului bilateral

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

20°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°